Viata

Sfârșit de 2020 – remarci, concluzii, idei.

Anul 2020 a început promițător până undeva la sfârșitul lunii ianuarie. Tot în această perioadă am realizat prima dar și singura mea ieșire externă. Călătorie despre care încă nu am povestit, ci doar am amintit.

Din februarie au început să apară incertitudinile, care erau bazate pe ce se întâmpla în Wuhan-China, dar și prin faptul că virusul ajunsese deja în Europa și punea stăpânire pe nordul Italiei.

În martie deja situația începuse să ne afecteze viețile într-un mod care va avea repercusiuni probabil în următorii zeci de ani. Am intrat în stare de urgență, libertățile garantate de constituție deja începeau să devină inexistente. Tot în martie au început să crească prețurile inexplicabil la măști medicale, la mănuși din latex, la scurt timp nu se mai găsea drojdie de niciun tip.

Din aprilie, toată lumea a început să găsească acasă. Eu și prietenii apropiați deja parcă ne simțeam într-o mică competiție, cam la două zile maxim mai postam pe un grup închis ce mai găteam. Cred că a fost perioada în care am gătit cel mai des “fonfleuri” din viață. Totul în aprilie a culminat cu stările de neliniște și deznădejde pe care le-am trăit de Sfintele Paști 2020.

Chiar din aprilie și până la începutul lui iunie, am fost bucureșteni. Patolina primind CNP de capitală. Toată această perioadă a gravitat în jurul ei și în mijlocul unui proiect la muncă.

Din iulie și până în prezent m-am ocupat oarecum exclusiv de copil.

La sfârșitul lui August abia, am inceput să mai scriu pe blog după mai bine de un an. Am continuat să scriu zilnic în lunile de toamnă. A apărut și prima colaborare de pe blog, lucru care mi-a dat un pic de mai mult curaj, încredere și de ce nu motivația să merg mai departe.

În plan emoțional v-am zis sunt milionar! Primesc zilnic mii de zâmbete. Când mă strânge pruncul în brațe este de vis, nu are comparație! Ups, să nu-mi geloasă soția.

Mă bucur că am reușit să facem botezul Patolinei, fără urmări!

Iar la o lună distanță împreună cu soția am ajuns în fața altarului.

În plan financiar am început bine anul, nu extraordinar, am continuat într-o prăpastie…iar apoi am continuat “pe platou”. În niciun caz cum prevedeam anul trecut.

Am învățat ceva anul acesta pe plan financiar, la care lucrez în acest moment, de care am ținut cumva cont până acum…dar care oarecum este și dificil de realizat. Să nu-ți ții toate ouăle în același coș. În contextul actual să ai mai multe surse de venit, fie ele și mai mici.

Ca și sănătate ne-am bucurat că în 2020 nu am ajuns în spitale decât o dată. Eu o dată, aici este de povestit. Soția o dată pentru a naște. Nici virusul nu s-a legat de noi, soția având la activ peste 5 teste SARS-COV-2 făcute, atât PCR cât și rapide.

Anul 2020 se poate transpune în imaginea de mai jos, care relevă destul de exact cum a arătat anul nostru.

Toată lumea are speranțe mari pentru 2021 și pleacă cu încrederea că nu are cum sa fie mai prost decât 2020.

Vă urez un an nou fericit!

Tagged

7 thoughts on “Sfârșit de 2020 – remarci, concluzii, idei.

  1. La Multi Ani, Pato si familiei tale, multa sanatate si Doamne ajuta!

    Foarte misto si inspirata fotografia de final! In rest, la toti a fost un an greu si ciudat cu multe sacrificii, eu cam asa l’am definit. 2021? Va fi cel putin la fel din pacate, lumina de la capatul tunelului e departe, evenimentele programate sunt in plina desfasurare dupa planul de reset pus in miscare anul trecut … sau cel putin asta vede realistul din mine care mai vede si ca va trebui sa ducem o lupta de adaptare continua, liniste nu va fi din nici o directie. Cu toate astea, sa fiim totusi bucurosi de fiecare zi si sa le luam cum vine.

    1. Referitor la o poza ceva bookeh, ceață prin arhive… Dar nu găseam și am zis ia să mă raportez la mine, că totul a fost destul de clar.
      Putere de muncă, sănătate și ceva șansă de la Cel de Sus să avem!

  2. Eu nu estimam decat ca va fi un an aproape la fel ca 2019, cu multe citibreak-uri și mereu pe fuga. Eh, anul asta am fost pe fuga, dar in tara. Pe ansamblu, a fost mai bine decat ma asteptam, atat profesional, cat si personal.

    1. Ma bucur pentru tine! La noi a fost așa și așa 🙂 pe plan sentimental a fost un an de grație, un Golden Age year. Profesional si financiar, a fost cam din topor, s-au retezat repede.

  3. La mulți ani!

    Ca toată lumea, și eu avusesem așteptări mari de la 2020 iar luna ianuarie a fost chiar promițătoare cel puțin din punct de vedere financiar. Odată cu apariția pandemiei și la noi, prin februarie-martie, s-a dus totul în cap și așa a ținut-o tot restul anului. Rămâne de văzut ce o să mai pățim în 2021 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.