Viata

Prima cafea. Nu beau cafea!

Nu beau cafea. Cel puțin nu ca un obicei, firește am mai degustat pe unde am considerat că există ceva mai deosebit, am căutat acel ceva aparte.

Să zic că am băut vreo duzină de cafele după 20 de ani.

Dar am făcut acest epilog pentru a înțelege că dacă nu beau cafea nu am fost nici pus în poziția de a face cafea. Practic ieri am fost pus în fața faptului împlinit, așa că am făcut prima cafea din viața mea.

Nu pot să spun că a fost greu, dar am făcut ceva mizerie, plus că era să o scap în foc dar am scăpat cu bine de acel moment.

Nu a fost nimeni afectat, în urmă acțiunii mele!

Tagged

6 thoughts on “Prima cafea. Nu beau cafea!

  1. Eu, beau cafea și o fac de ceva ani de acum, până de curând am fost adeptul cafelei făcute la ibric, însă, după ani și ani, de obișnuință a o face la ibric, am zis, hai să iau un espressor, destul de ok, cu pastile de la Tchibo. Sincer, se simte altfel, parcă mai intens gustul acestei cafele.

    1. Am avut un expresor din ăla cu capsule, dar cum noi nu bem. Am apreciat, dar l-am făcut cadou mai departe cuiva care îl folosește.
      Nici nu sunt fan acele tablete, aș vrea mai degrabă un expresor la care umpli cu cafea, sau care chiar și macină instant. Nu știu, nu e decât o părere că sunt pe lângă subiect maxim.

Leave a Reply

Your email address will not be published.