Viata

Oltenii, ferma și căpșunile mele

Povestea nu are nici măcar o săptămână vechime. Totuși a început cu ceva vreme în urmă. Totul a plecat de la terenul pe care îl avem și că oameni gospodari, ce ne-am dori să fim,  căutam soluții să îl folosim cât mai eficient pentru a nu-l împânzi buruienile și “boscheții” modul în care l-am găsit la achiziție.

Astfel, în toamna lui 2019 am plantat mai multe: pomi, ceapa, usturoi dar și căpșuni.

Astfel ne dorim să ne bucurăm pe perioadă caldă a anului ai de căpșuni. Căutam diverse surse de unde aș fi putut găsi stoloni de căpșuni prin zonă, dar poate nu am căutat destul de mult sau destul de bine. În urma acestor căutări Facebook nu a rămas indiferent și mi-a prezentat oportunitatea de a le comanda de pe tărâmul făgăduinței: Oltenia.

Nu erau chiar ieftine, dar nu mai găseam prin altă parte. Astfel am decis să achiziționez de la Ferma Drăghici 100 de stoloni fiindcă aveau o ofertă 100+50 gratis. Îmi fac calculele, cu transport mă ajunge in final cam 1 leu stolonul de căpșuni.

Plasez comanda, mă asigur că prin combinația făcută:

40 căpșuni remontante

30 căpșuni târzii

30 căpșuni timpurii

Primesc și cele 50 de căpșuni gratis puteau fi oridecare, dar dacă puteau am solicitat remontante. Au confirmat comanda, asta se întâmplă acum doua săptămâni, că săptămâna trecută miercuri da le trimită lucru și făcut fiindcă am primit o confirmare prin SMS de la dânșii, iar joi mi-a sosit comanda.

Căpșunile promise/țeapă

Când mi-a sosit comanda m-am apucat sa fac vreo 2 pachetele fiindcă surplusul vroiam să-l fac cadou câtorva oameni care m-au ajutat la rândul lor.

Stupoare!

Fac eu pachețelele și observ că practic nu mai rămân cu căpșuni remontante deloc.

Le număr pe toate însumează aproximativ 40, plus minus 1.

Le comunic prin toate mediile prin care am comunicat: SMS, messenger și îi și sunt pe numărul de la care am primit SMS-ul. Le explic situația la telefon, îmi spun că vor acoperi problema și costurile și le asumă fiind o eroare, deși le comunicasem că dacă mi le trimit prin poștă pot să suport eu cheltuiala de transport dar nu aș vrea să mai plătesc la Fan Curier 26 Ron.

Seara mă contactează pe messenger și îmi transmit că îmi trimit cei 50 de stoloni de căpșuni fără problemă doar că sa achit transportul. Le zic că îl achit doar prin poștă, îmi zic că nu trimit prin poștă că nu pot garanta astfel produsul livrat că se usucă că cine știe când ajunge.

Nici gând să suporte greșeala care a intervenit la ei în ogradă. Le urez sănătate și să le meargă business-ul unde trebuie, dacă au o așa atitudine. Firește fix asta a fost exprimarea nu cuvinte jignitoare sau ceva, explicandu-le că le folosesc în scop personal și că și cu ele și fără ele daca se prind tot aia este. Să-mi ajute Domnul să se prindă!

Fiindcă de aia am ajuns în situația prezentată, am pus anul trecut căpșuni care nu s-au prins, erau primite de la cineva. Probabil fiindcă nici nu am știut cum să le prelucrează la plantare, ei bine Fermă Drăghici mi-a transmis informațiile necesare pentru un randament cât mai bun la prindere. Să sperăm că nu va fi secetă și că vom avea ceva căpșuni la anul.

Am fost sincer surprins că nu au căutat nici o soluție, eu as fi văzut dar nu am vrut să mă mai țigănesc fiindcă am observat că îmi pierdeam timpul cu dânșii.

Cel mai corect ar fi fost să suporte toate costurile fiindcă a fost greșeală lor.

Ar fi putut dacă nu vroiau sa scoată totuși bani din firmă să vină cu un sistem barter, gen: uite nu putem să scoatem bani dar dacă suporți tu cheltuielile de transport noi îți acoperim și pierderea asta cu “x” stoloni suplimentari.

Nu a fost cazul. Sincer am așteptat că începutul asta de săptămână să mă contacteze deși le-am zis că o lăsăm baltă dacă aia e soluția lor de compensație adică trebuia să aleg.

Situația de acum platit 146 Ron țeapă 1/3 din produs.

Sau primit tot produsul țeapă 26 de Ron.

În viziunea dânșilor.

A fost o eroare de comunicare, de operare, de ambalare nu contest. Contest modul de rezolvare, îmi zici la telefon că se rezolvă fara nici un aport din părea mea, apoi seara în scris vii și îmi propui sa ies in pierdere oricum, ce aleg?

Dacă eram ne-am prost și cred că sunt unii îi puneam să trimită coletul și nu îl ridicam. Astfel aveau și ei de pierdut, dar zic să nu mai trăim după zicala să moară și capra vecinului.

Voi cum ați procedat? Poate un ANPC, și se linișteau? Dar cum poți dovedi că atâtea ai primit, de aia nici nu m-am mai complicat, dar am ales să vă prezint ce ofertă am prins de Black Friday 2020.

2 thoughts on “Oltenii, ferma și căpșunile mele

  1. Trebuia să-i reclami. Sau să ameninți că-i reclami. Banii sau dus din buzunarul tău. Gândește-te că e “precedent”. Dacă a mers cu tine va merge și cu alții. În 5 min ai trimis un mail la ANPC.

Leave a Reply

Your email address will not be published.