Viata

Nutella alternative sănătoase!

Multă lume, cel puțin în copilăria mea, caută alternative la Nutella!

Cred că și acum oamenii caută alternative la Nutella. Eu m-am numărat una dintre acele persoane care a căutat până a găsit alternative viabile pentru acea cremă de ciocolată tartinabilă iubită de copii și nu numai.

Pe vremuri îmi amintesc că lumea caută alternative mai ieftine la ceea ce însemna Nutella, din două considerente:

– prețul (puterea de cumpărare a românilorera scăzută, evident căutau Nutella ieftină)

– disponibilitatea (nu găseai în anii ’90, chiar 2000 pe toate drumurile fiindcă la acele vremuri nu prea există supermarket-uri iar micii butiq-ari nu își blocau banii in chestii greu vandabile, aduceau poate doar le comandă)

Astfel că, Fineti mi-a umplut copilăria. În general luam la școală acele inimioare împărțite în două culori: alb și negru. Cred că mai există!

Ei acum, lucurile s-au schimbat! La fel și gusturile, nu-mi place Nutella fiindcă este mult prea dulce, pentru gustul meu de acum.

Am căutat mult timp o alternativă pentru crema tartinabilă magică, care îți umple sufletul de bucurie, sângele de zahăr și cine mai știe ce.

Prima dată am dat peste ceva absolut delicios de la Witor’s cremă fondantă- Dark. Cred că mai am borcanul gol, sau umplut cu ceva prin casă, când dau de el fac un update cu poză. O cremă de ciocolată amăruie, italiană, fix cum îmi place mie. 39 g zahăr la 100 de grame totuși cam mult. Dar vă garantez că dacă apreciați ciocolata amăruie în detrimentul celei cu lapte, este o alegere minunată!

Bate la fund Nutella! Care are nu mai puțin de 57.5 grame de zahăr la 100 de grame. Pffooock no!

Dar căutările nu s-au oprit!

Acum mă bucur de o altfel de Nutella, o Nutella care are o textură că o cremă de ciocolată de casă. Se numește NUSCO și este o marcă olandeză.

NUSCO se laudă că este 100% naturală, lucru certificat de UTZ. UTZ este o certificare pentru fermele sustenabile care produc printre altele și cacao.

Această certificare UTZ o are și Witor’s marcă aleasă de mine pentru praline amărui.

Revenid la NUSCO, până acum cred că este cea mai sănătoasă alternativă pentru Nutella, firește alternativă testată de mine!

Are doar 35 de grame de zahăr la 100 de grame. Are o textură că cea pe care o făceau mamele noastre la crema cu alune pentru tort. Este super amăruie!

NUSCO is the new Nutella! The better one for me!

Dacă aveți alte recomandări sunt pregătit să încerc! Poftă bună!

Tagged

4 thoughts on “Nutella alternative sănătoase!

  1. Eu mai făceam un fel de nutela din miere si pudră de roascove. Frecam la mierea cu pudră de roacove ca pe maioneza…pana iesea o cremă tartinabila, asa cum zici tu. Na, bine ca ai pomenit, zilele astea o sa mai bag o serie.

    1. Neavasta-mea are roșcove din astea, că am pus eu in loc de cacao la un arpacaș când am făcut …mno bună dar, nu substituie gustul cacao.

  2. O fi ea mai sanatoasa decat Nutella, dar nici cu 35% zahar asta nu mi-e rusine, deci trebuie consumata cu moderatie in orice caz. Eu nu mai sunt mare fan dulciuri si intotdeauna prefer sa mananc un fruct cand ma ia pofta de zahar. E mai greu la inceput dar cu timpul te obisnuiesti.

    1. Cel mai recomandat este cum zici tu! Dar cate o dată simți nevoia să trișezi. Uite Redoo are o rețetă de cremă tartinabilă de cacao fără cacao, cu miere și pudră de roșcove.
      Macar NUSCO pe lângă conținutul mai redus de zahăr, chiar considerabil în comparație cu Nutella dar și că este un produs realizat din elemente 100% naturale și certificate.
      Sunt ceva diferențe totuși!

      Sirianul te-ai lepădat și de cozonaci?

Leave a Reply

Your email address will not be published.