Uneori, deseori aș zice mai corect, nu strică deloc să păstrezi discreția acțiunilor pe care le faci sau ai de gând să le întreprinzi.
Se face că eram prin 2019 și căutam activ un teren pentru a putea poziționa pe hartă “moșia lui Pato“. Îmi pusesem pe tablă toate necesitățile, bugetul și ajunsesem la concluzia că nu vreau să mă duc cu achiziția într-o zonă “așa zisă rezidențială” din jurul Galațiului fiindcă n-ar fi sustenabil.
1. Preturile erau și sunt prea mari pentru ce oferă, celebrele zone rezidențiale din jurul Galațiului. Preferam chiar dacă mă costa similar să iau o parcelă mai generoasă.
2. Îmi doream să găsesc utilități la poartă.
3. Îmi doream o zonă cu perspectivă strategică de dezvoltare regională, nu doar locală.
4. S-a construit de cele mai multe ori haotic, am impresia că în cazul unui necaz pe multe străduțe pompierii nu vor avea acces.
5. Sunt prea îngrămădite, uneori având tendința să construiască prea înalt (nu căutam o curte cu multă umbră de la vecini).
6. Îmi doream alternativă de transport la varianta rutieră. Să existe acces atât dinspre Galați cât și din Brăila.
7. Dacă se putea să existe o proximitate de ambele perechi de bunici (Brăila, Galați).
Plecând de la aceste aspecte căutam terenuri activ într-o localitate care respecta criteriile amintite.
În același timp mai discutam cu colegii la muncă despre asta. La un moment dat am găsit ceva care mi-ar fi întrunit toate așteptările. Am luat contact cu proprietarul dar nu prea agream suma solicitată. Speram să obțin o reducere în urma negocierii de aproximativ 5%. Mă bazam și pe faptul că zona nu era văzută la acel moment la adevărata ei perspectivă, că nu va primi oferte concrete prea devreme.
Decizia a fost să las văzătorul câteva săptămâni cu promisiunea că dacă se răzgândesc să ne contacteze. Așa am procedat, iar la 2-3 săptămâni am revenit să văd dacă s-au decis sau sa le fac o contraofertă, să mai ridic puțin prețul ofertat inițial.
Ciudat a fost că mi-au zis că l-au vândut deja. Lucru care mi s-a părut curios și chiar m-a frapat. Am lăsat în urmă această oportunitate dar am rămas oarecum interesat să aflu cum a fost posibil. Urmăream zona și erau porozități, care nu se vindeau cu lunile, acum la momentul acesta aș putea spune cu anii.
Ca să aflu la un moment dat că un coleg de-al meu și-a băgat coada. I-a dat pontul unui cumnat care a plătit prețul solicitat și asta a fost povestea.
“Morala nuvelei” este că uneori discreția poate face diferența.
Dar cum tot răul spre bine, zic că am găsit un teren mai bine poziționat, deși nu prea eram încântat de dispunere (17*100), acum mă bucur că m-a obligat să înființez livada. Celălalt avea deschidere mai mare la stradă se preta chiar la o lotizare, putând fi ușor împărțit în două. Deci probabil pe jumătate n-aș fi făcut decât agricultură în ideea că la nevoie să pot să vând jumătate.
De unde și vorba “Tăcerea e de aur”.