Viata

Nu aș cumpăra NOKIA

Va voi povesti în acest articol despre prostia care m-a lovit la bătrânețe. Este vorba de achiziția unui telefon nasol.

Ei bine prin copilărie, că nu pot spune altfel la vârsta clasei a 7-a eram în căutarea primului meu telefon. În vogă erau Nokia, adică pe vremea aia, cel puțin în România era Nokia și restul. Cum este acum la mașini VW și restul.

Am zis pas, lui Nokia, la momentul acela și am mers pe Motorola. Bine am făcut!

După Motorola am avut, un LG dual SIM cu butoane… telefon de sacrificiu, dar care își făcea treaba. După el a urmat un Blackberry, era ok și nu prea, conectivitatea la internet și la aplicații era problemă.

În cele din urmă, am ajuns în posesia celui mai bun telefon pe care l-am butonat vreodată. Un Nexus 5 importat din State cu 32 de GB memorie. L-am purtat aproape 4 ani, până la obștescul sfârșit. S-a ars placa de bază cauze necunoscute (poate fiindcă am schimbat bateria, poate fiindcă era dedicat pieței din SUA).

Am zis că voi merge tot pe o soluție cu Android pur, de la Google. În schimb Pixel era peste bugetul meu. Nexus nu se mai producea.

Nokia făceau reclamă că au colaborare cu Google, așa că m-am încrezut în reclame.

Poate era mai bine sa revin la Motorola.

Am ales un Nokia 9, vârful lor tehnologic de la acel moment. Prețul bătea spre 2000, doar că lipsea 1 ban.

Probleme?

Probleme Gogule.

Nu pot folosi telefonul în momentul când este la încărcat. Touchscreen-ul efectiv nu mai răspunde. Practic mi-a fost așa de jenă de achiziție că nici nu l-am trimis în service, după ce am constatat că la un model mai nou Nokia 7.1 al unui tovarăș problema persista.

Cam la 3 săptămâni se înțepa softul. O dată, am ajuns la reprezentanța, de unde l-am cumpărat, fiindcă nu am reușit să îi dau restart. Practic, până și-a făcut update la ultima versiune de Android, din 3 în 3 săptămâni dădeam un restart.

După update lucurile s-au mai limpezit. Totul s-a automatizat, eu nu mai sunt nevoit să dau restart, cel puțin manual. Când simte telefonul meu, Nokia 9, că e cazul se restartează de la sine putere.

Vă aminteam că și-a luat update de soft… asta după ce au râs colegii cu Xiaomi, din ăla la 700 de Ron, că au avut update. La mult timp după, luni de zile cred. De brandurile gen Huawei, Samsung nu mai zic, fiindcă la mine s-a produs la 4-6 luni.

Și se lăudau că au parteneriat cu Google, probabil era din ăla să de neexcluziune, cum a pățit Huawei mai târziu. Clar nu era un gentleman agrement pentru exclusivitate.

Într-un cuvânt n-aș mai cumpăra NOKIA. Nu înțeleg cum mi-a venit prin cap așa idee proastă. Îl am și acum, va face prin februarie 3 ani. Mi-a mâncat zilele, mi-a antrenat răbdarea.

Și încă o chestie, nu le are cu pozele mai deloc. Sincer speram să fi utilizat ceva din experiența Lumnia, dar e varză comparabil cu un telefon cu 4 ani mai vechi, Nexus 5 (la vremea achiziției). Doar în anumite condiții face poze ok, sincer să vă zic, parcă e mai bună camera frontală decât cea principală.

Floarea de pe lac / Nokia 9
Tagged , ,

7 thoughts on “Nu aș cumpăra NOKIA

  1. Ha ha, acum 3 ani aproape, mi-am luat Nokia 7 Plus din nostalgie. La fel motivul cu Android One si asteptari mari de la camera.

    Am probleme cu ecranul, ba devine inactiv, ba la incarcat nu pot face nimic.

    Am schimbat si un port USB-C, mi-a intrat si apa sub ecran.

    Cu suportul lor este jale, nu le pasa de comunitate/clienti.

    Urmatorul telefon o sa il iau strict pentru camera deoarece am regretat mult.

    1. @Alin Am ajuns la concluzia sinceră că la ce fac cu telefonul nu se merită să investesc mai mult de 1000de Ron. Acum telefoanele știu să facă cam aceleași lucruri.

  2. Eu am un Huawei P10 de mai bine de 4 ani, iar singura problemă o am cu camera principală care nu mai focalizează. Sunt de aceeași părere cu tine, nu aș investi mai mult de 1.000 lei într-un telefon pentru că, pentru mine, acest dispozitiv nu produce bani. Nu lucrez de pe el, nu am nevoie de un telefon de 1.000 euro doar pentru a mă lăuda cu el.

    1. @Alexandru putem spune că cu puțină răbdare și ceva muncă de cercetare poți găsi un telefon optim pentru niște cerințe decente și în acest buget.
      Sa aibă un ecran decent
      Sa fie stabil că soft
      O camera bună
      Sa se miște decent

      Cred că se poate găsi o soluție, fiindcă oferta nu e limitată există sute de modele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.