Războiul istoric a luat naștere și în familia Pato.
De la începutul civilizației, că altfel nu poate fi evocat acest război a creat victime, a dezbinat familii, a umplut de bucurie mame și tați deopotrivă. Acest război mocnit naște în sufletele părinților sentimente antagoniste.
Acum nu știu dacă omenirea a plecat de la Adam și Eva, dar dacă e așa probabil ei a fost primii părinți de pe această planetă așa că de la acea generație și până la a noastră părinții s-au luptat ca al lor copil să spună primul cuvânt “mama” în cazul mamelor sau “tata”, în cazul taților.
Dacă luăm teoria evoluționistă istoria nu consemnează primii oameni cu inteligență lingvistică care au folosit termenii “mama” sau “tata”.
Nici în familia noastră nu este cu mult diferit chiar dacă sentimentele sunt pozitive și ne bucurăm că fetița noastră să vorbească cat mai devreme, nu putem ascunde mica rivalitate dintre noi. Această rivalitate poate fi constructivă fiindcă, eu și soția mea, ne chinuim să-i întipărim termenii în memoria micuței Patolina.
Micuța în schimb discută cu joi într-un dialect nativ, cu mult evoluat față de al nostru, fapt ce ne face să nu o înțelegem uneori. Totuși când este puțin nervoasă fetița, spre deliciul soției, scoate sunete apropiate de ce vrea sa fie “mmmmmuuuama”.
Totuși nici tata nu este neglijat, deseori o putem auzi spunând “adtia”.
Lupte se dau în fiecare dimineață, zi si seară…că după ce puiuțul adoarme să tragem concluzie a celor petrecute peste zi și să evaluăm progresul micuței.
Râdem când ne dăm seama cât de mult ne prostim și ne facem strategia de luptă, pentru a doua zi.
La voi se întâmplă la fel? Ați trecut de stadiul acesta?
Eu mai am mult până acolo, dar mă bucur pentru voi!
Alex grăbește-te viața continuă să fi frumoasă și cu familie, chiar mai frumoasă aș zice. Vine la pachet cu ceva responsabilități, dar poate să le ducă mulți.