Viata

Lucrez noaptea

Am perioade, când datorită volumului de muncă generat din proiecte personale, ajung să lucrez noaptea.

Am observat că în ultima vreme, mai ales de când a apărut Patolina în viața mea am probleme grave în ceea ce privește gestionarea timpului (time management).

N-am fost mereu așa. Obișnuiam în trecut să-mi fac activitățile pe durata zilei, dar acum chiar nu reușesc. Acum nici nu prea mai am cum să respect o programare fiindcă întotdeauna apare ceva de ultim moment care îmi schimbă prioritățile.

O altă problemă, cel puțin în proiectele personale, o reprezintă faptul că nu prea mai acord timp să fac activitățile pe etape, ci efectuez un hei rup spre final. Acest lucru mă îngrijorează, fiindcă conștientizez că nu e normal și că nu mă caracterizează. Plus că nu obișnuiam în trecut să apelez la astfel de practici.

Uneori mă simt sufocat, astfel că după ce adoarme toată familia, îmi găsesc liniștea necesară să lucrez perioade legate de timp. Acest lucru se întâmplă de obicei in intervalul 23:00-06:00, fiindcă pe timpul zilei nu prea mai reușesc acasă să leg chiar și 30 de minute de muncă a la long.

Nu pot face asta perioade lungi de timp fiindcă este extenuant și neproductiv, ținând cont că nici ziua nu am timp să mă odihnesc. Mai mult de o săptămână nu am reușit să reduc perioada de somn la 2-4 ore.

Ținând cont de această problemă, încerc să identific cauzele și să găsesc și soluții. Să dau vina este ușor, dar nu-mi rezolvă preocupările și nici nu am rezultate mai bune. Scuze am dar mulți oameni sunt in situația de a avea obligațiile mele și par că le gestionează mai bine.

Mersul pe sârmă
Tagged , ,

3 thoughts on “Lucrez noaptea

  1. Surprinzător sau nu și eu am ajuns sa lucrez destul de mult și noaptea. E mai liniște și am un randament mai bun. Organismul raspunde destul de bine de bine in timpul săptămânii. In weekend am inceput sa dorm mai mult, pentru a recupera. Știu că nu sănătos, incerc sa schimb lucrurile, dar din păcate seară, după ce vin de la servici sunt nevoit sa fac alte lucruri.

  2. Eram si eu pe modul “performance” pana cand am clacat si anul asta mi-am facut program strict de zi, cu pauze dese si weekenduri libere. Mai rar in trecut 🙂

    1. Îmi imaginez riscurile, dar nu prea am încotro în acest moment. Sa zicem că e o soluție de compromis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.