Din 2002, parcă, în Romania prin hotărâre de guvern în România nu se mai comercializează sare de masă neiodată. O fi de la Cernobîl, o fi altceva, poate statisticile arătau o lipsă acută de iod în rândul populației. Ok, au trecut 20 de ani a mai luat oare cineva în calcul că această lege ar trebui reevaluată!?
Până să mă mut la casa mea nu prea m-a interesat așa mult ce mănânc, că ajungeam la bucătărie doar ca să servesc masa, nu că sa gătesc. De când m-am mutat cu soția, ea tot vroia sare de Himalaya, de mare, de soare dacă se poate neiodată.
Eu unul nu prea sunt încântat de sare roz, neagră, bleo. Adică ce are Himalaya și nu au Carpații noștri? Așa că sare noastră e gri ca blocurile comuniste, pe mine nu prea mă afectează.
Dar sa vezi omule căutare, dar ce căutare, că îmi venea să merg la salină. Găsești pe piață sare neiodată de Himalaya, de mare, de ocean, de Spania, de Atlantic numai de Târgu Ocna nu găsești.
Găsești rar sare din ocne românești, de obicei toamna pentru murături…care zice că nu e recomandată pentru masă, o folosești la murături și la uciderea derdelușului.
Am găsit undeva la un magazin mai naturist, așa, sare cum îmi doream românească neiodată 150-200 g aproape 4 lei. Cam scump, zic! Dar am luat.
Trebuie să ajung zilele următoare pe acolo sa văd care este treaba, poate mai găsesc poate de data asta studiez mai bine eticheta și mă apuc să fac contrabandă cu sare de masă gemă grunjoasă neaoș românească!
Vrei iod? Bagă în tine 2-3 nuci zilnic și cu sare ca să o iodezi, să nu cumva să te afli în afara legii!