“Timpul iluzia nemuririi” puteati citi imediat ce intrati, cand eram pe blogspot.
Este o remarca gandita de mine, fiindca timpul este cel mai mare criminal al “tuturor timpurilor”.
Cu timpul n-ai cum sa lupti, el invinge intotdeauna.
Poti sa incerci!
Insa oricum vei fi dat uitarii, vei desparea usor, usor in negura timpurilor.
Timpul e defapt un concept, fiindca el nu exista si banuiesc ca este si variabil… daca ne gandim cum trece el.
Daca ne gandim la frumoasa perioada a copilariei, cand aveam atata timp incat puteam sa facem aproape orice.
Timpul atunci se desfasura ca intr-un basm, fiecare zi fiind considerata 1 saptamana sau mai mult. Tin minte ca ma trezeam, mancam, ma jucam, mergeam la gradinita, ma jucam, mancam , dormeam, iar ma jucam, mai stateam putin si apoi iar ma jucam… si aveam timp si de plimbare si de oritce altceva toate intr-o zi.
Deja dupa varsta de 20 de ani timpul nu mai are rabdare cu oamenii anii trec ca lunile, lunile ca zilele si tot asa. Am ajuns sa nu inteleg cat de repede poate trece o zi.
In ciuda ironiei timpul se joaca cu noi, fiindca el trece mai greu cand nu ne place sa facem ceva si mai repede cand suntem fericiti si facem ceva frumos… Gen cand vrem sa se termine mai repede un examen sau ceva, parca nu mai suna clopotelul, iar cand facem o activitate draga noua trece fara sa ne dam seama. De ce nu e invers? Sa ne bucuram mai mult de lucrurile placute… impropriu spun mai mult fiindca e un concept, ca dupa ceas tot atat a trecut.
Ma intreb daca o sa existe ziua cand omul o sa-si biruiasca al doilea sau adversar ierarhic…timpul.
nu este invers datorita unor procese chimice simple din creier.. la examen esti focusat, stresat, si iti alearga fel de fel de hormoni prin sange care au rolul de a te tine alert si ancorat in realitate, constient de timp 🙂
si copilaria si batranetea cum o mai explici?
Mi-ai adus aminte de un coleg din facultate. Locuia la mijlocul distantei dintre casa parinteasca si locuinta socrilor. Mereu se plangea ca drumul pana la socri i se parea o vesnicie, in timp ce la parinti ajungea imediat.
Noi constientizam doar o infima parte din parametrii timpului.
Am putea zice: Timplu, ultima frontiera.
Insa nu o vom birui nicicand, si asta pentru ca nu avem timp.
Ai zis, ca oricum vom fi dati uitarii. Intr-un fel poate ai dreptate, dar eu totusi zic, ca undeva “se contabilizeaza” toate, asa ca omul trebuie sa traiasca cu speranta ca nu este totul fara rost.
pai si momentul conteaza nu numai eternitatea, nu?
Timpul e un subiect complex, despre care se poate discuta cu orele sau cu sutele de ani (hihi, tot in timp masuram si asta). As vrea sa ma pot desprinde de ceas, macar. Sa traiesc o zi in mod natural, de cum rasare soarele, pana cand apune. As vrea sa nu imi mai mecanizez zilele si viata, implicit, numarand orele ramase pana cand… minutele ramase pana cand… Caci timpul e, intr-o oarecare masura, si subiectiv. Nu degeaba au aparut expresiile cu ,,a imbatranit intr-un an cati altii in zece”. Timpul, la nivel indiidual, e propria evolutie a organismului nostru. El, corpul, ne poate spune cum trece timpul.. Putem fi tineri la 40 de ani, sau batrani, dupa caz, dupa cum ne simtim fizic si psihic.
ideea e ca vreau sa profit cat mai bine de el… sa fie cat mai lung in momentele in care ma simt bine si invers, dar impricinatul face pe invers!
Timpul e inamicul meu număru’ unu m/
bata-l-ar vina!
Unde-i vina asta, să-l bată mai repede ?8-|
din romanul Vinea o moara pe Siret! pe cine omoara Vinea?
Eu nu ma lupt cu timpul, pur si simplu fac abstractie de el. Il ignor. Ce rezolv daca ma stresez de curgerea sa ireversibila?
pai cum asa? pai atunci inseamana ca esti un om obisnuit! nu un adevarat intelectual… care isi pune probleme si cauta rezolvari in aceasta privinta.
De aceea, CARPE DIEM! Pentru ca atunci cand nu iti poti infrange dusmanul, fa-l prietenul tau:)