Facand putina curatenie printre vechile caiete de scoala am descoperit un caiet de Limba si Literatura Romana, unde doamna profesoara ne punea sa facem compuneri libere pe anumite subiecte.
Rasfoind putin caietul de teme, am dat peste urmatoarea:
“Ce parere aveti despre “jurnal”?”
Se pare ca am avut la dispozitie si doua texte, cel mai probabil din manual, fiindca am regasit si niste citate.
Julien Green, un deosebit om de cultura, probabil considera ca unii oameni scriu si tin jurnale avand un caracter tendentios, deoarece acestia incearca sa-si creeze o lume perfecta sau cel putin pe placul sufletului lor. Insa acestia nu realizeaza ca aceasta lume imaginara este total in contradictie cu realitatea, el argumentand:” nu am fost omul jurnalului pe care il scriu”.
Din nevoia de a se simti bine omul isi creaza uneori o realitate mincinoasa unde se retrage ca intr-o oaza din mijlocul desertului. E drept ca viata este grea si uneori foarte vitrega, insa trebuie sa luptam fiindca de asta traim.
Pe de alta parte o alta personalitate culturala, Roland Barthes considera ca orice jurnal real ar putea deveni o piesa de teatru, fiindca sustine el ca are un personaj pricipal cu o caracterizare proprie, care isi desfasoara viata de-a lungul unui sir de actiuni care usor ar putea fi regizate. Eu nu-l contrazic deloc, fiindca nu de multe ori se intampla ca viata sa bata filmul.
“A spune: eu. Inseamna a ridica o cortina” fapt ce sugereaza ca dupa o destainuire de altfel simpla si aparent normala poate fi transpusa intr-o capodopera literara de inalta insemnatate culturala si artistica.
Eu unul nu am tinut si nici nu am scris niciodata jurnale, oracole sau alte materiale de genul. Pentru mine totul a ramas doar in minte si in inima… doar eu stiu ce s-a intamplat si nimeni altul nu va afla. Oare e corect? Pentru mine cel putin asa pare.
Eu am un loc unde imi astern gandurile si sentimentele, imi place sa ma inspir din intamplarile traite in realitate pentru a da nastere unor povesti pe care sa le pastrez de-a lungul timpului si sa le citesc cu drag la batranete. Chiar si acum, cand rasfoiesc arhivele blogului simt o imensa satisfactie si bucurie ca franturi din viata mea au fost publicate si comentate de atatia oameni. Pe de alta parte, am vazut ca foarte multi reprezentanti ai sexului puternic evita sa vorbeasca despre ei pe blog. Evita de exemplu sa vorbesca despre dragoste, de teama sa nu para slabi sau ridicoli in ochii celorlalti. Evita sa se destainuie in legatura cu ce se intampla in sufletul lor, evita cu obstinatie sa-si faca publica viata privata. Discuta generalitati, orice mai putin despre viata lor, despre sufletul lor…de uneori te intrebi, oare ei au suflet?
Toata lumea are suflet, insa nu toti opteaza sa-si expuna viata publicului… in categoria asta ma incadrez si eu. Nu-mi place ca niste necunoscuti sa stie prea multe despre mine fiindca ma gandesc ca poate sa ma afecteze cumva, candva. Poate sunt doar paranoic, sau poate sunt slab…neavand taria necesara pentru asta insa daca nu simt ca trebuie sa fac ceva, de ce as face-o?
Daca nu simti nevoia, nu ai de ce sa o faci. Insa poate cititorii tai s-ar simti mai apropiati de tine daca le-ai destainui si ceva din framantarile tale, din necazurile sau din bucuriile tale de zi cu zi. Nu spune nimeni sa faci o radiografie completa a vietii tale private pe blog, nici eu nu sunt de acord cu asta, prea multe detalii pot deranja sau plictisi. Insa poti pune un strop din sufletul tau in articole. Doar un strop.
Eu am incercat in toate articolele sa ma inspir din viata mea reala, din experientele avute, din intamplarile care m-au marcat intr-un fel sau altul, deci am o baza de la care pornesc, pentru ca mai apoi sa dezvolt, sa infloresc, sa exagerez. Pana la urma rezultatul e o fantezie, rodul imaginatiei mele…desi oamenii il percep extrem de real, elnu este.
Prefer sa pastrez o distanta cat de cat, poate daca pe viitor o sa simt altfel sigur o sa scriu altfel.
Aici iti dau dreptate, poate si pentru ca eu simt la fel!
@ Nice: sau poate uneori mai evită pentru că își dau seama că nu scriu atît de bine încît să pună în cuvinte astfel de gînduri!
oare blogul nu tot un jurnal e?
unele pot fi considerate, altele nu! al meu blog nu cred ca se incadreaza prea mult intr-un jurnal…desi da apar niste evenimente din viata mea. In curand o sa aflati faptul ca mi-am cumparat camera foto, o chestie stric personala dintr-un oarecare punct de vedere, fiindca poate nu intereseaza pe nimeni asta.
n-ai avut oracol? era distractia copilariei sa completam oracole sa scriem lili+…=iubire :)))))
Nu n-am avut, nu mi-am placut niciodata copilariile astea… n-am avut nici tricou din ala mazgalit de toti colegii, la sfarsit de clasa 8-a sau a 12-a :).
eu am avut si jurnale si oracole, de toate! am fost un copil obisnuit :))))
frate, ai blog 🙂 cum nu ti jurnal? :))
s-a modernizat lumea,sunt jurnale online acum , gen blog :))
Jurnalele online sau blogurile sunt mult diferite de “oracolele” de alta data acelea jucau cam acelasi rol dar erau structurate altfel, cu interbari care cereau raspunsuri menite sa dezvaluiasca caracterul cititorului.
nu cred ca se referea la oracole, ci la jurnale care pot fi considerate adevarate bloguri!
Jurnale? Am o cutie uriaşă în lada patului. Sunt atât de multe încât nu-mi fac griji că le-ar putea citit cineva. Sunt sigură ca nimeni n-are suficientă răbdare.
Pe mine sincer nu m-ar interesa, poate doar daca as sti ca este si ceva despre mine scris as avea o curiozitate dar nu bag mana in foc ca as deschide un jurnal fara consimtamantul persoanei care l-a scris.
Singurul jurnal pe care nu l-am aruncat/distrus este blogul. Sper sa ramana in viata si de acum inainte :))
interesanta opinie…