Din noapte-ai aparut precum o stea,
Ai inviat legende mitice, de mult apuse
Gandu-mi zbura catre Ea, Elena din Troia;
Emotionat fiind, scris-am rime distruse.
Au trecut pe rand nopti, zile…
La tine ma tot gandesc,
Nu pot sa mi te scot din minte!
Simtaminte in suflet infloresc.
Muza, pentru care a luptat Grecia
Tu pui doar inimi pe jar;
Din cauza ta nu va striga nimeni: Arde Troia!
Doar un nebun, nici nu-i vreun marinar.
“Arde Troia”, asa a inceput totul,
O noapte de chat, intr-o epoca moderna,
O cina, in care la desert a lipsit tortul,
Putea sa fie ceva banal, cu un simplu “buna”.
Acest poem sa scriu, o viata, imi doresc
Sa ma inspiri in zi si in noapte,
Rima si masura nu le mai gresesc,
Aud in urechi si-n minte ale tale soapte.
E al tau?
autentic si proaspat ca painea arsa! Frige…
:)))) Foarte frumos. Mai ai pana sa publici un volum…
Nu cred ca o sa public niciodata, in format clasic =)) deja am publicat vreo doua trei pe blog. Dar e joaca, nu ar da nimeni bani pe asa ceva, sunt conotatii subiective ce tin doar de mine si muza mea…nu intelege toata lumea totul!
Mi se pare mie, ori ți-au pierit necazul și dezamăgirea ?! Bravo, Vasile, să fii fericit ! ☺
Nu mi-a pierit de tot, suntem inca in tatonari…si am un noroc ca numai situatii complicate se gasesc la mine. Trebuie multa rabdare, fiindca Elena mea din Troia si cu mine avem niste programe de lucru antagonice…ceea ce nu ne lasa timp sa ne intalnim prea des.
Pai ce e de neinteles aici, mie mi se pare totul clar, te-ai indragostit, iar, in sfarsit! 😛 Sa fie intr-un ceas bun! 😀 Iar muza sa nu te paraseasca niciodata. Un scriitor are mare nevoie de ea. 😛
Sa te auda Dumnezeu, dar nu e de ajuns sa ma indragostesc doar eu.