Cu toții ne zbatem, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin să punem o pâine pe masă și de ce nu (față de strămoșii noștri) și ceva mai mult.
În acest sens am ales sau ne-a ales o meserie, pe care o profesăm sau nu. Ideea este că majoritatea dintre noi prestăm ore la serviciu contra unei remunerații. Poate acum ne aflăm într-o zonă călduță, avem activități solicitate le piața muncii: programatori, ingineri, ceva roluri de execuție în domeniul bancar, sau administrativ. Bănuiesc că ați înțeles ideea munciți într-un domeniu “respectat” care nu are cum să dispară.
Ei bine așa au zis și părinții noștri.
Sau chiar încă două generații în urmă de de-al de noi dar în țări mai civilizate. În ultimul secol au dispărut o mulțime de meserii. Fiește, într-o oarecare măsură au apărut altele noi, dar nu toți oamenii au fost sau sunt pregătiți pentru schimbare.
Adaptabilitatea este o trăsătură a speciei umane, dar nu este încă desăvârșită la toți indivizii. Unii refuză schimbarea, preferă să moară decât să o trăiască, etc. nu intru în detalii și exemple fiindcă dacă ai parcurs firul articolului deja ai acționat niște conexiuni cerebrale și ai personalizat cumva faptele expuse.
În 2030 aproape sigur vor exista tot mai multe dispozitive autonome: automobile, drone, nave, aeronave, trenuri, tramvaie, metrouri, tractoriști sau operatori utilaje în agricultură, etc.
Multe meserii vor dispărea: taximetrist, uberist, curier, șofer, pilot, vatman, mecanic de locomotivă, timonier, etc. De asemenea probabil tehnologiile de AI vor lua locul și în zone de “creație”: arhitecți, arhitecți navali, ingineri proiectați, desenatori…cu ce vom rămâne?
Știu că pare ciudat da reprobabil vor fi necesari foarte mulți tehnicieni. Vor fi locuri multe de muncă în zona de mentenanță. Știu că sună ciudat, dar știți automatele de cafea? Ele se mai strică… Nu dau cafea, zahăr, nu încălzesc apa, nu dau rest.
Ați văzut în ultima vreme anunțuri de angajare cu tehnicieni pentru mentenanță a pachetomatelor? Eu da! Și nu puține!
Unde te vezi peste 10 ani? Pff 5 ani poate părea mai predictibil. Ce sa mai zic de: unde te vezi peste 30 sau 40 de ani? Ceva gânduri de pensie?
Deci lăsăm pensia puțin departe, ce facem peste 10 ani!?
Dacă meseria noastră dispare v-ați pus întrebarea ce facem? Bine acum căutăm motivări, eu fac nu știu ce n-are cum sa nu fie necesară o activitate precum cea pe care o întreprind acum. Ok poate va exista, dar în același timp necesitatea se va reduce la 10% din necesarul actual. Ești în domeniul tău în cei 10%?
Presimți că vei reuși să ții pasul cu trambulinele tehnologice sau vei deveni moșul ăla de la muncă care pare să aibă habar mai mult ca tine dar nu-și găsește locul fiindcă nu știe sau nu pare dispus să învețe un soft nou care ție ți-a luat două săptămâni să-l stăpânești și 3 luni să-l învârți la degetul mic? Așa a crezut și el, sau nu și-a pus problema mai din timp.
Cum crezi că vei evolua în ciclul ăsta de pe piața muncii?
Cert este că va fi greu, deja sunt prea multi oameni în societatea românească (nu vorbesc de altele) care nu-și produc singur pâinea cea de toate zilele…Lațul pare că se strânge tot în jurul celui care trage să muncească pentru că vrea puțin mai mult.
Până când să primești și “posmagii mueți”, așa fără efort, iar numărul “social” tinde să copleșească numărul de angajați.
Ce te faci, ești pregătit sufletește pentru noi reforme sociale? Crezi că nu vor urma?
Pai poate ajungem sa ne robotizam in 30-40 de ani. 6G-7G-ul ala sa fie implementat pe om.
2030 nu e asa departe, n-as zice ca vor fi schimbari accelerate. Automatizam, dar mantenanta tot va fi. Vom avea grija de roboti, vom fi creativi.
Ok, dar din punct de vedere social va fi fezabil? In România sunt deja milioane de oameni care nu muncesc pentru pâinica aia cea de toate zilele, o primesc “moacă”, dar până când?
Stau la țară și nici măcar nu mai cresc o vacă, un porc, niște păsări, nu mai fac nimic.
Iarăși mentenanța nu va avea neapărat loc la un sediu, de cele mai multe ori va fi necesară deplasarea la client sau undeva anume… previzionez că munca de la birou, așa cum a început în 2020 se va reduce drastic in următorii 10 de ani
Au fost atat de multe revolutii, de-a lungul istoriei. Omul se va adapta.
Dar domeniul scrisului? 🙂 Ăsta este dintotdeauna și nu va dispărea. Știi bănuiesc deja că au apărut site-uri gen Article Forge care scriu articole de blog pe cuvinte cheie. Însă lucruri elementare, ca agricultura, pictatul manual, scrisul unui autor, nu cred că vor dispărea prea curând.
Nimeni nu știe nimic sigur. Tensiunile dintre Rusia și America sunt tot mai mari. Sunt de-ajuns două bombe nucleare pentru a ne reîntoarce la epoca de lemn.
Bănuiesc că de asta suntem aici! Cred că zona de creație pură nu va fi substituită, dar parte din procesul creativ va fi substituit de softuri și computere asta este clar.
Dacă nu mai merge cu ce fac pe partea de tehnologie, aia e, trec pe agricultură și
pomicultură. Mereu mi-a plăcut. Mai ales partea de spirtoase, capitolul de fermentare, dastea de ung oamenii pe suflet ?
Peste 30 de ani copiii de acum – tinerii de atunci nu vor mai ști să scrie de mână.
Dacă tehnologia va avansa atât de mult nu știu. Acum 30 de ani toată lumea vorbea că roboții vor înlocui muncitorii. Și totuși nu prea s-a întâmplat așa (cu câteva excepții).
Europa și America pare încântată de modelul socialist chinezesc. Așa că cel mai probabil vor urma multe reforme sociale, și implicit pe piața muncii.
Cum va schimba însă tehnologia piața muncii nu știu, dar așa cum ai subliniat și tu unele meserii vor dispărea, altele vor veni.