Orice activitate am avea ar trebui sa aiba un obiectiv/target! Asta e sigur.
In viata, in cariera, in dragoste, in orice intreprindem conform unor repere ar trebui sa ne impunem niste obiective…
De ce trebuie sa avem obiective?
Obiectivele in general duc la progres, atat un progres personal cat si pentru societatea in care traim…omul fiind un “animal social”. Obiectivele fac viata mai frumoasa, ne scapa de monotonie, ne fac sa gandim, ne ajuta sa depasim bariere personale si sa atingem limite necunoscute inca.
Am amintit de niste repere, in functie de care in general ne alegem obiective… aceste repere nu sunt neaparat, niste directii fizice cat mai ales bazate pe cunostinte si emotii. Exemple de repere in alegerea unui obiectiv pot fi: bagajul de cunostinte practice, teoretice, emotionale etc., mediul in care locuim, cercul de oameni in care ne invartim, modelele de viata(in speta parintii), perspectivele economico-sociale s.a.
foto via
Cum ne alegem obiective?
Aici ii las pe cei cu mai multa experienta sa completeze, consider ca sunt la nivelul in care trebuie sa invat sa o fac!
Ma refer aici la obiectivele personale, fiindca de ceva vreme omenirea a depasit orice limite…daca intr-un timp limita era solul si suprafata costiera a apei, apoi a fost cerul, apoi spatiul… acum omenirea nu mai are limite! Mi-am propus si eu cateva “peste 10 ani”, insa n-as putea spune cum… banuiesc ca au venit in mod natural!
Au raspuns intrebarii, in comentariile de mai jos, completand articolul: Emil Calinescu, Tudor, Corozanu, MadMike, Zamfir, Daniel Botea, Zina, Nice, Bianca Rus, Andreea Livia Lupșa, Glappy, Gabriel Ursan, elly weiss…
Dupa mine, tot timpul trebuie sa ai obiective, dar de preferat obiective IMEDIATE si REALIZABILE.
Dau 3 exemple:
1. Esti obosit, simti nevoia unei vacante. Si vreai sa mergi undeva unde n-ai mai fost. Pai ca obiectiv imediat, iti propui sa gasesti un loc “ideal”. Mai exista factorul bani, factorul timp. Si mergi acolo unde-ti doresti. Te-ai intors din vacanta. Esti alt om. Deci iti fixezi urmatorul obiectiv(legat de jobul tau, de facultatea ta).
2. Exemplu personal. Mi-a venit mie deodata sa dau la doctorat. Iar ca obiectiv personal si imediat era SA INTRU la doctorat. Nu conta cat va dura, nu contau altele. Conta intai sa trec de acea admitere. Am trecut, mi-am fixat noi obiective. Degeaba as fi visat eu cum va fi la sustinere, daca n-as fi trecut hop-ul ala mic, si anume admiterea, totul era 0.
3. Obiective de genul: vreau sa strang suma X pentru a-mi cumpara ceva. Poate fi o chestie ieftina (un telefon) ori o chestie scumpa(o masina ori chiar un apartament). Tu te vei concentra pe atingerea acelui obiectiv. Nu trebuie sa “calci pe cadavre”, dar a te concentra pe acel obiectiv poate presupune: ore suplimentare, taierea unor cheltuieli “inutile” (iesiri in oras, mici placeri) etc. Pe o perioada, scurta sau lunga, te concentrezi pe acel obiectiv.
Mai exista si obiective pe termen lung. Vise as putea spune. Te apuci de facultatea de drept si te visezi mare avocat. Sau iti doresti sa ajungi in Hawaii. Astea-s mai degraba vise, sanse mici sa ti se indeplineasca. Decat sa-ti propui sa ajungi in Hawaii, nu mai bine iti propui sa ajungi … in Turcia(sa zicem frumoasa antalya)? Ca acolo chiar vei putea ajunge!
De exemplu unul din “visele” mele este sa-mi petrec revelionul pe plaja, undeva la caldura. Si nu e un “obiectiv” irealizabil.
Daca ne propunem chestii aiuristice, gen SA LUAM PREMIUL NOBEL, cu siguranta vei suferi o dezamagire crunta!
Si ultima chestie(cu asta inchei): glumeam cu colegii la facultate. Daca iti propui sa iei examenele cu 6-7(sa zicem ca 5 e prea la limita), se poate intampla sa ITI DEPASESTI OBIECTIVUL. Daca iti propui sa iei 10, n-o sa poti avea NICIODATA acea satisfactie ca TI-AI DEPASIT ASTEPTARILE! La fel, mai sus de premiul nobel nu exista…deci abia iti vei putea atinge asteptarile tale!
Salutari 🙂 (nu ma injura pentru comentariul prea lung).
Nu e prea lung… ideea e ca ai completat articolul si eu apreciez comentariile de acest fel!
As fi putut eu sa-mi dau cu parerea, dar consider ca inca n-am experienta necesara sa dau astfel de sfaturi in mod public!
Eu am un singur obiectiv: sa raman om 🙂
Doar unul Tudor? ma dezamagesti… obiective noi trebuie sa iti creezi la tot pasul! Dupa parerea mea.
Fireste ca ” a fi om” e o virtute, insa trebuie sa facem mai mult de atat in viata. Nu?
Adica eu incerc acum sa cunosc, sa aflu cat mai multe pareri ca sa am o baza mai vasta de informatii pentru mine insumi!
Daca’i sti cate obiective mi-am indeplinit pana acum pentru a ramane om … 🙂 Unul dintre ele a fost sa-mi fac blog
Sunt multi oameni care nu au blog si sunt niste persoane demne de respectat… dar poate pentru unii poate conta un blog, in sensul asta. Eu tind sa te cred!
De acord cu Tudor, in zilele noastre.. a fi om e lucru mare, deci e un obiectiv irealizabil pentru unii/unele.
Cum ii ziceam si lui Tudor, in viata trebuie sa avem doar un obiectiv??? Eu zic ca trebuie sa avem mai multe, fireste ca e foarte important cel amintit de Tudor, insa fiecare are si alte obiective…cum vi le-ati autopropus? In general cum vi le alegeti…
De fapt, ai un obiectiv PRINCIPAL. Restul sunt secundare. Iti propui sa termini facultatea ca obiectiv principal. Ok, ca secundar, intr-o seara, iti propui sa te distrezi. Dar ala e valabil doar in acea seara. Sau na, sa agati. Sau sa faci altceva. Dar alea-s secundare. obiectiv principal e doar unul.
Ar fi ceva de genul : obiectivul secundar nu trebuie sa-l franeze pe cel principal! Daca nu se contrazic e ok!
Profesional am mai multe obiective in lant, sa termin facultatea cum ai spus( cu bine) sa imi gasesc de munca in orasul in care se afla facultatea, fiindca vreau sa fac si master…sa particip/contribui la realizarea unui proiect important in domeniul naval :).
Eu am un singur obiectiv principal si merg pe principiul: Daca pot sa ma fac folositor intr-un moment anume cuiva, sa nu ezit sa fac ceva in privinta asta.
In rest, ca orice om, imi doresc sa fiu sanatos, sa imi gasesc un job mai bine platit, familia sa-mi fie sanatoasa si sa ma bucur de viata alaturi de cei dragi, desi, nu stiu daca is chiar obiective.
In alta ordine de idei, eu sunt complet de acord cu Tudor. Cat timp ramai OM, ai toate sansele sa iti indeplinesti orice obiectiv si sa fii apreciat pentru ceea ce faci sau incerci sa reusesti sa duci la bun sfarsit!
Eu cred ca sunt niste obiective si statutul social(bunastarea familiei) si sanatatea fiindca putem sa ne protejam sau nu…
Ce a zis Tudor cred ca ar trebui sa ne defineasca nu sa alergam dupa acesta ca un obiectiv…
La convenţionala întrebare “Ce mai faci?”, pentru că ştiu că, de regulă, celălalt nu are timp/chef să asculte răspunsul, răspund cu “Ce vreau eu!”. Mulţi mă contrazic: “Nu faci ce vrei, ci, ce poţi” şi sunt nevoit să explic: La mine, este acelaşi lucru, pentru că am atâta minte încât nu vreau ce nu pot! Cam cum ai explicat în postare şi cum a adăugat primul comentator.
Cel mai mult mă distrează “conversaţia ” englezilor: la întrebarea “Cum faci ce faci?”, se răspunde cu lămuritorul răspuns: “Cum faci ce faci?”!!! Evident că, de fapt, pe fiecare îl doare exact în acelaşi cot de celălalt!
Sa zicem ca nu ne doare de altii, prin reducere la absurd ca la matematica, si ne apuca problemele existentiale… ne punem singur intreabarea “Tu ce vrei sa faci?”. Ce iti raspunzi?
Obiectivul meu pe termen lung este sa ajung in cat mai scurt timp miliardar :)) Sa vorbim si serios.
Cum ne alegem obiectivele?
Obiectivele majore trebuie alese astfel incat sa fie mai mari decat putem noi crede la momentul stabilirii ca putem face. Ca sa le atingem le impartim in obiective intermediare, iar pe acestea in obiective curente. Cele curente trebuie sa fie atat de usor de atins incat sa ne fie rusine daca nu le atingem.
Exemplu ipotetic: Pot sa mananc un elefant? Da daca il mananc pe bucatele. In cat timp, asta e alta poveste si ne duce spre obiective SMART.
Am citit si am testat ca daca ai obiective stabilite (scrise) ai mai multe sanse sa le indeplinesti. Spor!
Daca ai bazele, ai putea sa ajungi daca vrei pot chiar eu sa te ajut…banuiesc ca e vorba de bani, acum n-ai zis in ce moneda vrei sa devii miliardar iti sugerez in cea din Zimbabwe :)) cu 100 de dolari cred ca esti multi miliardar acolo.
eu unul imi aleg obiective realizabile, greu realizabile(dar realizabile) spre exemplu nu ma gandesc sa ajung pe Luna, ca nu vad o posibilitate.
Asa am vazut si eu ca de anul nou isi scrie lumea un “wish list” n-am facut niciodata asta dar, poate la anu o sa incep si eu, de obicei imi propun pentru mine, in mintea mea… oricum am memorie buna, n-am cum sa le uit.
După cum reiese chiar din articol și comentarii, numai obiectivele omenirii sunt fără limite, cele ale omului, ca indivd, sunt cumințele și sănătoase: generale- să fie om de omenie, cum a spus Tudor; specifice- să-și facă un rost în viață – o profesie bună, o slujbă bună, o familie, etc. – și chiar să devină miliardar !
Mi-a plăcut ce a scris ”Natural”, are multă dreptate.
asta nu inseamna ca nu sunt importante obiectivele individuale… chiar daca par neinsemnate in comparatie cu primul pas pe Luna! Pentru mine conteaza mult mai mult atingerea unui obiectiv personal decat sa ajunga cei de la NASA pe Marte.
Obiectivele pe termen lung au venit natural cu mult timp in urma: sa fiu fericita pe plan sentimental, sa am un job stabil, sa fiu sanatoasa. Cele pe termen scurt pot aparea si zilnic, se nasc din diferite dorinte, idei, descoperiri. Sa-ti dau un exemplu concret. Am gasit zilele trecute pe net o excursie ieftina in Croatia si Muntenegru( Plitvice, Tara, Dubrovnik, Durmitor). Spectaculos si convenabil. O data planul facut urmeaza sa imi indeplinesc obiectivul.
Sper si eu sa-ti indeplinesti toate obiectivele, sa anunti pe blog “target down!”, sa iti propui altele…
Sunt tare curios cum voi fi peste 10 ani… se leaga foarte mult de articolul ala!
Obiectivele in viata ti le faci in functie de ce iti doresti sa obtii. De la simplu: vreau o cariera in domeniul X si atunci ma zbat sa ma instruiesc si sa ajung pana acolo, pana la obiective mai marunte care nu au legatura cu achizitii mari, gen casa, masina ci efectiv de evolutia ta ca om in societatea. Pot fi de la , de azi sunt mai tolerant. Cred ca astea din urma sunt mai greu de atins.
Cum le alegi?
Pentru multi vin de la sine, adica e ceva normal, asa trebuie sa urmeze, pentru altii vin ca o nevoie de challenge.
Unele te aleg ele pe tine, tu doar trebuie sa te conformezi.
Cred ca ai mare dreptate, dar ce e mai bine sa vina natural sau sa-ti impui “imposibilul” spre exemplu!?
Ce e imposibil la un moment dar, devine natural cand ajungi la alt nivel de dezvoltare.
Cred ca e bine sa-ti impui obiective indraznete, marete si dupa ce te antrenezi cu cateva poti sa-ti propui si din cele “imposibile”. Daca le iei de la mic la mare, natural cum zici tu, ai sanse sa ajungi si la “imposibil”. Asa cred eu 🙂
Ce sa caut eu pe Marte :)), nu cred ca mi-ar da vreo satisfactie… in genul ca trebuia sa fac ceva, eventual o emotie da dar nu satisfactie!
Pai alea care vin natural oricum le faci, nu trebuie sa-ti propui imposibilul, ci pe cele care le vrei tu, ar fi ideal sa nu fie imposibile:)
Cum viața în sine nu are un scop anume, e important ca fiecare individ în parte să-și seteze țeluri pe care să le urmeze în timpul propriei existențe. Altfel, poate am deveni cam apatici. Omul a simțit dintotdeauna ”nevoia de-a avea o menire” (fain jocul acesta de cuvinte: omenire – o menire). Cred că e important să știi să ordonezi activitățile pe care le desfășori, în funcție de o scară de priorități. Unii dau prioritate familiei, unii carierei, alții aleg să se dedice hobby-urilor, distracțiilor, etc.
Recomand următoarea schemă:
http://www.realifeltd.co.uk/images/activity_matrix.jpg
hmm viata n-are un scop, un obiectiv… dar pentru ce traim? “ne nastem, sa murim?” asa cred multi insa mi-e greu sa cred ca e asa simplu, adica totusi trebuie sa aibe un rost orice!
Nu stiu daca prioritatile mele sunt chiar in ordinea din schema aia, dar sunt poate catalogate asa.
Viața în sine nu, nu are. Pentru ce trăiește o plantă? În fine, tocmai pentru că viața în sine nu are țel, simțim nevoia de-a ne crea obiective proprii, această atitudine fiind, de fel, una constructivă.
Referitor la schemă: cei mai mulți se concentrează pe q1 și q4, adică trec de la obiectivele urgente de la servici la activități de relaxare/divertisment de acasă, dacă au timp și chef și de asta. Ideal ar fi să ne concentrăm în primul rând pe q2.
cam aia ar fi prima la mine, in momentul de fata, ca iti ziceam ca la mine ordinea nu-i la fel numerotata.
Banuiesc ca are un rol al ei nu doar sa traiasca si sa moara, ne da oxigen sa traim, asigura poate hrana poate altceva…
Acela nu e scopul vieții în sine, de care vorbești. Aia e doar o consecință a faptului că planta există și că prezintă activități metabolice. Oamenii, de altfel, consumă oxigen și produc noxe, dar nu poate fi considerată asta o menire, și nicidecum una universal valabilă pentru viață. Când spun ”viață în sine” nu mă refer la existența unui individ anume sau a unei specii, ci la starea de a fi viu, de-a avea un ”ciclu vital”, de-a fi un sistem închis relaționat cu mediul înconjurător prin metabolism, s.a.m.d… calități prezente evident în toate viețuitoarele.
Uite și un clip interesant despre cadranele acelea: http://www.youtube.com/watch?v=Cv7Q-9mOh-E
Spunea Emil Calinescu de obiective pe termen scurt, că sunt de preferat, probabil pentru că ai mereu satisfacția că ai făcut ceva și îți dă curaj să îți propui și alte lucruri, dar eu sunt adeptul planurilor pe termen lung, dar planuri mărețe. Bineînțeles că obiective mai puțin importante ne punem fiecare în fiecare zi, dar de obiective mărețe ducem lipsă și pe termen lung. De când aveam 4 ani am vrut să fac liceul de artă în Mureș iar facultatea de arte în București, iar pentru a realiza aceste obiective trebuia multă muncă, dar le-am îndeplinit. După ce am intrat la facultate, mi-am impus să realizez un parc unde totul să fie placat cu mozaic, acum sunt pe cale să-l îndeplinesc. Acum vreau să ajung să fiu recunoscut pe plan internațional pentru lucrările mele de mozaic și ca artist mozaicar (voi vedea dacă îl voi realiza). Spunea Brâncuși un lucru foarte inteligent: „trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe”.
Vezi tu unii nu sunt pregatiti pentru asa ceva, stii povestea lui Icar…care a scapat din inchisoarea labirint impreuna cu Dedal.
Nu toti suntem alpinisti ca si Coco Popescu…
Nu toti putem avea obiective marete, insa trebuie sa ne propunem sa facem ceva la care noi ne descurcam, care ne place, care avem forta si puterea si vointa sa facem!
Consider ca obiectivele sunt motorul care ne ajuta sa mergem mai departe in viata, cu entuziasm. Daca imi permiti, am scris cu ceva timp in urma un articol aici despre obiective: http://www.gabrielursan.ro/obiective-smart/
Am citit, da e foarte bine cum ti le propui tu insa nu toata lumea este bine informata in acest sens, uite eu nu eram… si nu stiu daca as deraia de la ale mele tehnici!
Am citit..si m-am amuzat…doar putin 🙂
E drept, trebuie sa avem niste obiective in viata…desi, uneori, pun pariu ca majoritatea nici nu suntem constienti cand le avem ca le avem. De multe ori ne duce valul si facem ceva sa fim ca si ceilalti, sa fim in trend…
Apoi, unele, chiar daca le dorim si ne luptam pentru ele…nu depind numai de noi…ma refer la obiectivele-relatii 🙂
Nu in ultimul rand se afla obiectivele care ne aleg ele…si nici macar nu ne opunem…caci, de regula aici se incadreaza oportunitatile, si ne convin 😉 De multe ori, odata beneficiari ai lor…avem chiar impresia ca am facut ceva pentru asta…cand de fapt n-a fost decat “destinul”…:)
Poti sa ma contrazici? 🙂
a dracu dreptate ai… cand zici de relatii, aici nu poti sa ai un obiectiv ca nu depinde numai de tine, in general nu depind lucrurile numai de tine dar cand e undeva sa fie 50%-50% e a naibii de imprevizibila treaba.
Cat despre obiective in general “chiar daca consideri ca traim degeaba eu consider ca trebuie sa existe fiindca altfel chiar nu ar mai avea nici un rost sa mai traim. Nu?
Sa ma explic…m-a amuzat felul in care ai “tras” lumea de limba…si felul in care avem impresia, noi, ca oameni, ca avem cine stie ce mari teluri in viata 🙂
Cand de fapt, multe sunt vorbe, frumoase e drept, dar tot vorbe 🙂
Am tras eu pe cineva de limba???
Nuuuuu :))))
In fine…n-am zis deloc ca traim degeaba…numai ca unii doar la intamplare…
Si asta, cu rostul nostru pe lume…e intrebare veche…si-au pus-o si alte milioane de insi inaintea noastra…printre ei si cativa filosofi…si tot n-au gasit raspunsul…nu cred sa avem sansa sa-l gasim tocmai noi azi…
poate maine… azi nu!
Oricum dupa ce murim, aflam un raspuns la intrebare. Acum putem doar sa credem, sa ne imaginam unul!
am si eu una! Povestea urmatoare este drpese doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: drpese sotiile lor, drpese carierele lor, drpese serviciul militar si drpese locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer seprofilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochiisi imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti drpese parada care tocmai trecea prin parc.Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie indetaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele dinurma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de lafereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna drpese frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.Sora ii raspunse surprinsa: “Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: “Poate voia doar sa te incurajeze”.