Constiinta in viziunea mea reprezinta ceva, asemeni acelor luminite rosii de pe bordul masinii care se aprind cand ceva nu merge bine… la oameni ar trebui sa se aprinda beculetul.
Pato, cu beculetele rosii ai dreptate, ba chiar e foarte buna comparatia.
Cu febra musculara insa … stii ca la febra remediul cica nu e sa te opresti, ci sa continui cu activitatea ce a generat febra. 😉
Deci ramanem la beculete, si eventual pentru pietoni … la panourile alea mari – trecere de pietoni desfiintata :))
Constiinta la care faci tu referire, cred eu, e data de un set de norme/valori/principii pe care le invatam in societate, inca din primul an de viata.
Asa ca, nu cred ca unii au ledurile arse din dotare, ci pur si simplu nu le-au dobandit (nu au avut de la cine…)
Colorbliss, sunt o foarte mare sustinatoare a educatiei si a rolului parintilor in formarea caracterului.
Insa nu cred ca si constiinta face parte din setul de norme dobandite. Fiindca altfel nu de pot explica acele cazuri de invidizi antisociali care au beneficiat de o familie buna, de educatie si atentie din parte parintilor, dar de care nu s-a lipit nici o morala.
Nu stiu cat de clar m-am exprimat, dar sunt sigura ca fiecare dintre noi a intalnit parinti oameni deosebiti ce au niste copii infioratori si s-a intrebat cum Dumnezeu au putut rezulta asa creaturi din niste oameni educati, civilizati etc
Tind sa cred ca totusi lipsa constiintei unora e un accident nativ, fara sa aiba legatura cu educatia.
@Mihaeladm
Nu ma refeream neaparat la o buna educatie. Ci la ceea ce invata fiecare personal din societatea si mediul in care traieste.
Exemplele tale sunt foarte bune, as adauga ca exemplu invers acei copii buni, echilibrati, morali, proveniti din familii dezbinate, cu monstri pe post de parinti.
In toate cazurile, depinde de fiecare ce concluzii trage din ceea ce vede in jurul lui. Sfaturile/comportamentul parintilor poate sa fie interiorizat de catre copii ca si model de ,,asa DA” sau ,,asa NU”.
E o intreaga dezbatere aici. Ne nastem cu un simt etic sau il dobandim? Constiinta e dobandita/invatata sau e un mecanism inscris in codul nostru genetic ?
Tu consideri ca e ceva nativ, eu nu cred ca e in totalitate nativ… (desi partial, s-ar putea sa fie)
mie imi place… nu-s adeptul schimbarilor! plus ca n-as avea cu ce sa schimb?
Cu un zid de caramida, sa invit lumea sa se dea cu capul alaturi de mine :D?
La mine merge mereu. Desigur, s-ar putea considera un lucru bun, dar pe mine ma distruge psihic, pentru ca am tendinta sa invart lucrurile pe toate partile, sa vad unde am gresit, de ce, poate daca faceam altfel, lucrurile erau mai bune, bla bla bla…
Discernamantul e ceva ce, desi ar trebui sa fie o norma morala activa, ramane la doar o mica parte dintre oameni si restul devin… ce devin.
Si constiinta cu ce se aseamana, cu GPS-ul?
da… cred ca despre contiinta vroiam sa spun asta:)), discernamantul e dovada pentru revizia tehnica oblogatorie 😀
Dap doar ca la unii dintre noi nu prea se mai aprinde bordul….deci luminitele nu prea mai functioneaa in parametri reali!
dar ce te faci cu cei care vin cu defect de fabricatie? fara bec
Ii cheama toyota in service!
Si la mine se mai arde becul din cand in cand, dar am persoane langa mine ca mi-l schimba 🙂
si cei care nu avem masina?
Crezi ca eu am:))? cei fara masina cred ca merge si febra musculara… te atentioneaza ca ai depasit limita de km parcursi, sau de greutati ridicate 😀
Pato, cu beculetele rosii ai dreptate, ba chiar e foarte buna comparatia.
Cu febra musculara insa … stii ca la febra remediul cica nu e sa te opresti, ci sa continui cu activitatea ce a generat febra. 😉
Deci ramanem la beculete, si eventual pentru pietoni … la panourile alea mari – trecere de pietoni desfiintata :))
la mine cand merge, cand nu merge.. constiinta asta
Beculeţele nu cu minic . Dar chestia aia care-l face să se aprindă e dezorientată rău!
la mine cam scartaie …
frumos spus! la mine beculetele mai palpaie din cand in cand 😛
Las că dacă se strică, se foloseşte display-ul telefonului:D
Constiinta la care faci tu referire, cred eu, e data de un set de norme/valori/principii pe care le invatam in societate, inca din primul an de viata.
Asa ca, nu cred ca unii au ledurile arse din dotare, ci pur si simplu nu le-au dobandit (nu au avut de la cine…)
avem constiinta si la 1 an? hmm sau se lucreaza pana atunci la ea.. parca n-as crede!
Colorbliss, sunt o foarte mare sustinatoare a educatiei si a rolului parintilor in formarea caracterului.
Insa nu cred ca si constiinta face parte din setul de norme dobandite. Fiindca altfel nu de pot explica acele cazuri de invidizi antisociali care au beneficiat de o familie buna, de educatie si atentie din parte parintilor, dar de care nu s-a lipit nici o morala.
Nu stiu cat de clar m-am exprimat, dar sunt sigura ca fiecare dintre noi a intalnit parinti oameni deosebiti ce au niste copii infioratori si s-a intrebat cum Dumnezeu au putut rezulta asa creaturi din niste oameni educati, civilizati etc
Tind sa cred ca totusi lipsa constiintei unora e un accident nativ, fara sa aiba legatura cu educatia.
@Mihaeladm
Nu ma refeream neaparat la o buna educatie. Ci la ceea ce invata fiecare personal din societatea si mediul in care traieste.
Exemplele tale sunt foarte bune, as adauga ca exemplu invers acei copii buni, echilibrati, morali, proveniti din familii dezbinate, cu monstri pe post de parinti.
In toate cazurile, depinde de fiecare ce concluzii trage din ceea ce vede in jurul lui. Sfaturile/comportamentul parintilor poate sa fie interiorizat de catre copii ca si model de ,,asa DA” sau ,,asa NU”.
E o intreaga dezbatere aici. Ne nastem cu un simt etic sau il dobandim? Constiinta e dobandita/invatata sau e un mecanism inscris in codul nostru genetic ?
Tu consideri ca e ceva nativ, eu nu cred ca e in totalitate nativ… (desi partial, s-ar putea sa fie)
Uneori simt ca viata mea era mai usoara cu ele arse.
Constiinta mea spune ca ar fi cazul sa schimbi imaginea din header … a ta ce spune? 🙂
mie imi place… nu-s adeptul schimbarilor! plus ca n-as avea cu ce sa schimb?
Cu un zid de caramida, sa invit lumea sa se dea cu capul alaturi de mine :D?
La mine merge mereu. Desigur, s-ar putea considera un lucru bun, dar pe mine ma distruge psihic, pentru ca am tendinta sa invart lucrurile pe toate partile, sa vad unde am gresit, de ce, poate daca faceam altfel, lucrurile erau mai bune, bla bla bla…