Viata

Chira brand Lidl – mă întreb unde este produs

Am văzut cântăreața Andreea Bănică, care promova brandul Sultan: ketchup și bulion.

Chira un brand Lidl

Mi-am zis în sinea mea, ca “influencer wannabe”, nu pot să vă zic eu ce mai pun prin coș când ajung la Lidl. Bine nu orice pun în coș ci produsele de care sunt mulțumit. Că deh, sunt cumpărător pasionat, deci am mai luat și țeapă.

Ei bine, de fiecare dată când am fost beneficiar al brandului Chira (marcă proprie a Lidl) am fost pe deplin mulțumit!

De asta am amintit și de madam Bănică și Sultanul ei, fiindcă de cele mai multe ori cumpăr Chira pastă de roșii.

De ce cumpăr pastă de roșii Chira?

Mi se pare un produs de calitate. Ținând cont de caracteristicile organoleptice (culoare, gust miros). Da, am mâncat bulion pe pâine!

Îmi place că este comercializat în recipiente mici și refolosibile/reciclabile: borcan 200g. Ideal pentru dulcețuri! Cel puțin în familia noastră. Borcanele mari de dulceață la noi își găsesc obștescul sfârșit prin alterare, la fel și bulionul în recipiente mai mari.

Prețul accesibil. Uzual este undeva la 2.79 RON. Dar la promoție, asta când apare se găsește și la 2.39 RON.

Prin comparație Sultan, care are și ceva mai multă sare dar și zahăr în compoziție, pe eMag costă 8.2 Ron borcanul de 310 de grame.

Iarăși procentul de pasta de roșii/tomate este în procent de 30% la Chira, în timp cea Sultan este 24%.

Ce mă interesează și nu am putut afla este răspunsul la întrebarea: Unde este produsă pasta de tomate Chira?

Pe borcan aflăm că este produs în UE.

Uniunea Europeană, dar unde?

Nici codul de bare nu a fost concludent!

” *20* rezervate pentru uz local (magazine și depozite)”.

Mi-ar plăcea să cred că fabricat în România, dar nu știu!

În altă ordine de idei, vă ziceam că am decis să țin post, astfel am luat ceva pateuri aka pastă tartinabilă Ardealul, Bucegi (aveau ceva E-uri, dacă îmi amintesc bine și monoglutamat). Am luat și o pastă tartinabilă de la Chira, era foarte “curat” cel puțin dacă ne luăm după etichetă.

Din păcate nu mai am niciuna, dar dacă găsesc voi mai achiziționa vreo câteva cutii. Erau cu măsline verzi și chiar aveau un gust plăcut.

Am avut și dezamăgiri la Lidl, pe care le voi prezenta în articole viitoare.

Voi mai gătiți acasă? Sau vă faceți piața fără motiv?

Tagged , ,

2 thoughts on “Chira brand Lidl – mă întreb unde este produs

    1. Nici noi nu facem extravaganțe, prea des. Dar în perioada stării de urgență parcă ne îndemnam zilnic cu prietenii cei mai apropiați și găteam chestii care mai de care mai reușite.

      Dar și la o tocăniță pui o pastă de roșii, poate chiar și la pire-uri poți să faci un sos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *