Încep a scrie acest articol prin a spune că nu îmi câștig pâinea și nu am câștigat-o niciodată din online.
Nu este o frustrare, ci a fost o constatare și o alegere acum mulți ani. Pe vremea când eram student și aveam timpul și energia necesare să dezvolt proiectul pato.ro am avut ocazia să cunosc direct sau indirect oameni, să particip la câteva evenimente offline dedicate online-ului. Tot atunci am înțeles că pe vremea aceea banii dedicați online-ului erau direcționați, mare parte celor care investeau mai mult timp în ceea ce numim acum construirea unui brand personal, dar unul în offline.
Eu nu mă vedeam locuind în București doar pentru a putea trăi, din mediul online sau oricare altul, cum nu mă văd nici acum. Nu mi se potrivesc marile metropole, mă obosesc și în vacanțe scurte. Astfel, oricât de multe oportunități și beneficii aș găsi în București nu aș alege să mă mut acolo.
Acum observ că merg banii în campanii și prin alte părți, dar tot pe unde se mișcă treaba se mișcă cele mai mari și mai multe bugete adică încă București, dar a mai apărut și Clujul pe turnantă. Ce să zic, beneficii din campanii mai ajungeau și pe vremea aceea și prin alte părți, spre exemplu la mine.
Mulți chiar dacă erau abonați la conductă, au realizat că nu din blogging se fac banii adevărați. Știți voi expresia: “cine împarte, parte își face”.
Așa că abonații campaniilor (zicea și Cucu cum vedea el lucurile că merg pe la agenții) și-au făcut intrarea ca speciali ai social media-ului doar aveau bloguri de succes, că zei ai digitalului doar “dădeau moda” în ceea ce însemna content writing…a și să nu mai uităm că aveau și experiența de campanie/campanii. Și totul se datorează blogului lor, mai bun sau mai rău fiecare după capabilități, blogul a ținut loc în acele vremuri incipiente și de CV și de portofoliu. Acei oameni datorau totul blogului, tot ce au realizat și unde au ajuns.
Mulți după ce s-au văzut cu sacii în căruță nu au mai prestat pe blog, deși activitatea lor profesională era complementară. Au lăsat blogul în paragină până au fost eliberați din funcție la joburile de social media manager, digital marketing director/coordinator, etc. Nu au mai acordat atenție blogului personal până nu au ajuns din nou șomeri.
Ajung frumoșii șomeri iar și iar prestatori pe blogul care i-a făcut cine sunt. Păcat că nu se întorc la el decât când au nevoie, ca la tatăl care primește acasă fiul risipitor. Înțeleg că având un job full time este “time consuming”, dar de ce revin doar în perioada “șomerieratului” câte șanse să le mai dea blogul ăla? Cât să mai facă personal branding, când deja au un CV în domeniu.
Dacă în toată activitatea lor, ipotetic vorbind, n-au învățat nimic decât să se dea bine cu X, cu Y sau cu Z fiindcă X,Y,Z sunt în poziția în care ar putea să le facă un bine dacă leagă o amiciție, cum de altfel au procedat în urmă cu 9-6 ani de ce se mai screm eu nu înțeleg.
Nu m-am certat cu nimeni, nu voi da nume fiindcă sunt destul de mulți practicanți ai stilului și doar am simțit să relatez despre un “curent din blogosfera românească”.
Discutia e putin complicata in sensul ca am trecut si eu prin faze de alea de care zici, vreme in care blogul personal l’am mentinut doar pe linia de plutire pentru ca efectiv nu mai aveam timp de el, proiectele in care eram implicat rapindu’mi atat timpul cat si energia, cand prindeam ceva timp liber, abia apucam sa fug din online ca numai de blog nu imi mai ardea. Cu toate astea, asa cum am zis mai sus, niciodata nu l’am lasat in paragina, scriam cand apucam, chiar daca de multe ori lasa calitatea de dorit si nu aveam timp de structuri complicate sau documentari, tot mai lasam cate un articol si acolo.
In rest, da, iti dau dreptate, cunosc cazuri destule de oameni care scriau foarte bine pana cand au intrat in proiecte si in proiectele alea s’au si pierdut, abandonand sau revenind la un moment dat doar pentru a transforma ce candva era blogul lor intr’o partea a respectivelor proiecte in derulare si asa s’a dus naibi tot pentru ca practic nu mai livrau nimic “citibil”, ci doar postari scurte, fara consistenta si orientate inspre traficul obtinut de pe trenduri. Eu unul nu am sa fac niciodata asta, blogul meu personal il voi pastra ca unul personal si tocmai de aia nu l’am umplut nici de reclame sau add’uri … l’am pastrat ca un loc al meu, curat si unde incerc cat pot sa respect prin ce scriu micuta comunitate adunata in jurul sau, chiar daca nu castig bani din asta.
P.S. Era bun editul ala acum! :))))
Ce vreau sa mai completez este ca lingincurismul din blogosfera s’a practicat din totdeauana, mai ales ca in timp s’a format si un soi de breasla neoficiala ce impartea maruntisul din parti de proiecte pe care se bateau toti restul, ramanand agatati in felul asta unii de alti ani de zile, sau mai exact pana cand se ingustau bugetele. De agentii .. ce sa mai zic?! Am lucrat cu cateva … unele ok, altele mai deloc … bani multi fiind insa mai mereu la alea de pe urma. 😀
Uite chiar nu l-am găsit la tine!! Acum citeam primul comentariu.
Mai, am prins și eu campanii și agenții care mai de care. Unii mai serioși in sensul că făceau plata in termenul agreat, la alții după un an cu intenții săptămânale.
Cred că peste tot este genul acela de practica de care amintești, peste tot sunt oameni care agreează din ambele direcții tipul ăsta de abordare a muncii.
Acum fiind un ipocrit veritabil în situația asta mă aflu și eu, când nu am putut nu am putut, acum revenit pe blog probabil pentru o perioadă nedeterminată. Sper sa fie cat mai lungă. Mereu am ținut la blog, mă gândesc că la pensie, sper să mă bucur de “libertatea globalizării, pe care Alex o acuza in ultimul tau articol” și să scriu povești, idei, morale, etc. Planul meu la pensie este să călătoresc când nu este vreme de grădină/livadă să-mi iau nepoții, soția și să ne bucurăm de ceea ce înseamnă acesta planetă, nu doar Romania. Sper sa ies la pensie frumos!
Cunoaștem cu toții astfel de cazuri, dar ești prea dur când faci referire la ei. Am trecut și eu prin momente în care eram foarte ocupat în online și în afara lui și cu siguranță vor mai veni momente de astea. În acele momente nu mai am timp să scriu pe blog, iar dacă o fac scriu doar articole de umplutură, ceea ce nu-mi doresc. Poate de asta nici nu scriu în fiecare zi, ci doar atunci când am ce.
Poate că sunt rău dar eu că și cum lingi mâna pe care nu cu mult timp in urmă ai muscat-o fiindcă te hrănea.
Am zis și eu m-am întors aici fiindcă oarecum am ceva mai mult timp și energie, puțin altfel, dar eu nu am trăit și nu trăiesc din asta. Dar când e mana care te omenește ar trebui să o prețuiești! Nu zice nimeni sa scrii zilnic, dar acolo din când în când că înțelege lumea că ai treabă.
Zilele trecute am fost întrebat de ce mai scriu pe blog. Am răspuns sec – ca să am la ce să fac trimitere când discut cu cineva.
Acu’, fără glumă, de la o vârstă simți că nu mai reții anumite detalii. Nume. Cifre. Adrese web. Dacă sunt strâns cu ușa, fac trimitere la blog – Vezi că am scris un articol pe blog.
Bani? Recunosc. Câștig direct și indirect. E o poveste foarte lungă și frumoasă.
De ce scriu? Este greu de spus, dar sunt nevoia asta când nu sunt încărcat psihic când fac efort la muncă nu prea mai găsesc energia de a scrie.
Chiar îmi imaginez că la pensie voi fi mai activ în spațiul on-line, dacă el va mai exista peste 35 de ani sau mai mult dacă schimbă frumoșii vârstă de pensionare.