La recomandarea Adei, am vizonat ieri filmul “Freedom Writers”…un film care mi-a raspuns, cel putin in aparenta, la o intrebare.
De ce scriem pe blog?
Unii o fac pentru bani, altii pentru faima…eu spuneam ca o faceam din plictiseala, dar n-ar fi un motiv prea corect.
Probabil frica de moarte, m-a condus spre acest drum…unul in care ramane ceva in urma celui care “a scris”.
Nu conteaza cum scrii, ce scrii sau daca se intampla ca acele scrieri sa devina o carte ori nu. Faptul ca ramane ceva in urma ta, niste ganduri, sentimente, trairi la care ai participat trup si suflet in viata asta scurta, deja dau valoare acelor scrieri.
Blogul poate fi considerat un jurnal, unul public…fireste fiind public, toate mesajele sunt criptate dupa o cheie proprie sub actiunea autocenzurii. Mesaje trimitem toata viata, in diferite moduri…dar lasam ceva in urma?
Nu stiu daca conteaza pentru cineva faptul ca Arghezii, in poezia Testament, a zis catre prunctii sai “Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe o carte”… fiindca Bacalaureatul a trecut, cel putin pentur mine de mult si nu isi mai are insemnatate. Dar raman cu drepturi depline “cele adunate”, in aparenta pentru Bacalaureat, in esenta pentru viata!
Cam asta e marele avantaj al unui blogger. Ramane ceva in urma (asta in ideea ca nu se arde serverul si tu nu ai un backup la site, deci fa-ti backup :)) ).
facem, facem 😀 Face si firma de hosting 😀
Poate nu e mult dar cred ca e naspa gandul, ca la un moment dat dispari de pe fata Pamantului…si lumea te uita, inspaimanator gand!
Eu chiar in ideea asta mi-am si facut blogul. M-am gandit sa am ce citi la pensie. :)) Sa imi aduc aminte cu drag de peripetiile si gandurile tineretii.
Insa timp de doua saptamani cat am lipsit am avut timp sa meditez asupra bloggingului si am realizat ca sunt multe aspecte care nu-mi plac. Si nu mai sunt dispusa sa dezvalui lucruri personale, sa scriu despre temele pe care altadata le abordam cu mare entuziasm. Mi se pare ca lipseste profunzimea. Sunt satula de chestii de complezenta.
Daaa nu poate fi un jurnal personal, fiindca e public…si e periculos cel putin in perspectiva mea, ca altii sa stie ce simt si chiar cum gandesc, in anumite momente sau situatii, din diferite considerente.
Si autocenzura aia limiteaza si “codifica” textul deseori…insa mesajul ramane acolo, daca eu am cheia!
Mie nu mi se pare deloc periculos. Insa am vazut ca circula o vorba prin blogosfera. Toata lumea scrie, nimeni nu citeste. Sau cel putin nu citeste cu adevarat, nu ii pasa nimanui cu adevarat, comentariile sunt total nesincere sau egoiste. Daca nu ma detasam de blog pentru atata timp poate nu realizam ca nu imi convine deloc situatia, ca nu ma pot impaca cu ea.
Evident ca mai sunt si exceptii. De asta mai sunt inca aici. Sunt si cativa oameni de treaba. Printre care si tu. 🙂
multumesc frumos :), mai pe mine cand nu ma intereseaza un articol nu-l citesc si nici nu comentez :(.
s-a mai intamplat si la tine, desi mai rar!
Pai nu la ele ma refeream, ci tocmai la cele pe care alegem sa le “comentam”. In fine, hai sa ne oprim aici ca mi-e teama ca nu m-am facut bine inteleasa. Si nici nu stiu daca era asta scopul, ca nu am chef s-o pun de o revolutie blogosferica. :))
Nu te uita, cine trebuie sa te tina minte te tine pana da si el coltul, restul nu conteaza.
Crede-ma ca am luat si asta in calcul, dar la un moment dat se rupe sirul :(… asa ca trebuie sa-mi iau masuri de precautie, sa dainue cat mai mult “existenta mea in timp”.
Asta e cam din egoism ma gandesc.
Nu știu dacă ți-am spus-o și ție la un moment dat, dar eu cred (sunt convinsă) că fiecare e suma gesturilor, ideilor și sentimentelor altora. În fiecare dintre noi sunt părticele mici din oamenii care au stat în jurul nostru și care ne-au influențat. Așa rămânem unii din alții, din generație în generație. Ca ADN-ul :)) numai că în stil filozofic, așa 😀
In teorie ar trebui sa fim suma “lui ADAM si a EVEI” cu ceva mutatii :D.
Pe langa faptul ca lasam ceva, care indirect probabil se transmite, din generatie in generatie…indirect, fara sa ne dam seama sau fara sa vrem, nu tie frica de moarte?
De moartea prematură, da… În rest, nu mă gândesc la ea. Mai am până să-mi fac griji de moarte…
Totusi ea nu vine in prealabil cu o “notificare” ca tot e in tendinte termenul. Deci trebuie sa faci tot ce trebuie oarecum, cand ai posibilitatea… nu sa te bazezi, ca o sa ma caiesc la batranete pentru pacatele din tinerete si o sa ajung in RAI.
Oarecum imi asum consecintele faptelor, chiar daca am speranta unei izbaviri, nu?
Aha. Si tu, prietene, ai impresia ca ii pasa cuiva catusi de putin de tine, cat timp traiesti ?! Nu. Daramite cand mori.. Nici atat. Suntem mai indispensabili ca sostele, noi oamenii. De ce i-ar pasa altei fiinte de mine ?! Nu vad niciun motiv.. Mai sunt 7 miliarde de oameni, de ce sa ma aleaga pe mine o femeie, cand poate alege 1 miliard de barbati ma bogati ca mine ?!
Daca nu stiati,femeile doar dupa bani umbla, asa ca..
Pentru ceea ce sunt!
OK, dar ceea ce esti tu, e si altul. Ceea ce sunt eu, e si altul. Ba chiar mult mai bun. Sau mult mai rau, ca din astia prefera femeile… Si atunci ?
Cu ce suntem noi diferiti, sa ne aleaga fix pe noi, cand pot alege pe oricine ?! Ma tot intreb asta de mult….
nu stiu, asta e magia vietii 🙂
Nu-i nicio magie, ca nu ne aleg pe noi. Ii aleg pe aia mai bogati ca noi. Simplu ca buna ziua.
Si oamenii saraci au perechea lor! Ma gandesc ca acea pereche nu ravneste la “mai rau”…
Uite un pesimist.. Tu spui acuma că nimănui, în clipa asta, nu-i pasă de tine?
Da, Alin are o perspectiva diferita asupra vietii in general!
Faptul ca stiu ca Romania e o tara plina de hoti, curve, analfabeti si nemernici inseamna ca am o perspectiva diferita ?!
Pai nu asa si este tara asta ?!
Tu generalizezi, sunt oameni care sunt cinstiti, culti…barbati si femei! Fireste nu toti…ca asta e legea firii.
Normal ca nu. De ce i-ar pasa cuiva ?!
Doar traim in Romania, stim cum sunt romanii… In cea mai saraca tara din Europa, daca nu ai bani nu existi… Ciudat, nu ?
Nimeni nu te baga in seama dacanu arunci cu bani dupa el(ea).. Asta e singurul interes al oamenilor in 2013. Mai ales, al femeilor.
Cred ca cel mai probabil, asta se realizeaza din cariera pe care ti-o cladesti in timp. Marile personalitati raman de obicei in istorie dupa ce fac ceva revolutionar, descopera ceva important si tot asa. Ori devii un fel de Hitler si toata planeta te cunoaste. Una din doua :)).
Dar pana la urma, ca numele tau o sa fie cunoscut, ca nu o sa fie… tot aia e. Nu o sa mai conteze pentru ca o sa fim… floricele. :))
Asta e oricum ceva efemer, fiindca in timp oricum istoria se uita, se sterge, se arde, se manipuleaza, se musamalizeaza, se denatureaza adevarul… deci nu e chiar asta purul obiectiv, fiindca totul “se duce” in timp si sunt de parere ca nimic nu va rezista.
Îmi place că priveşti lucrurile într-o perspectivă mai largă şi te gândeşti şi la viitorul acela în care tu nu vei mai fi. Cred ca e important să vrem să lăsăm ceva în urma noastră. Fie ca simplă amintire pentru cei care ne-au cunoscut şi iubit, fie ca fapt divers, pentru a satisface curiozitatea unor străini din viitor.
Noi acum citim câte un jurnal al vreunui autor din secolele trecute. Dar gândeşte-te că, dacă blogurile rămân, vor fi în viitor nenumărate surse scrise pentru cei care sunt curioşi de cum era lumea noastră, cum gândeam, ce probleme ne frământau, ce se întâmpla prin societate şi ne afecta pozitiv sau negativ. 😛
Probabil ca ai dreptate Iulia, nimic nu garanteaza prezenta “continutului” acestui blog in online pentru o perioada foarte mare…insa in 10-20 de ani cred ca internetul va fi mult diferit fata de ce cunoastem. Cred ca va ramane mult timp ce am scris pe net, netul fiind un nou drum in acest nou secol.