Am găsit azi un negru, care se ascundea la mine în grădină.
Auzisem ceva foșnituri în “boscheți”, chiar de când am ajuns în grădină, când am dat să mă uit despre ce este vorba negrul meu se cuibărea mai bine. Cauta umbră pe lângă gard, să se ascundă și să devină unul cu întunericul oferit de ascunziș până la lăsarea serii.
Nu l-am mai deranjat când am văzut despre ce chiriaș aveam parte. Ilegal sau nu, tovarășul negru țepos mi-a făcut o bucurie să-l găsesc în grădină. E semn bun zic eu.
Ca să nu vă mai țin în suspans, negrul meu imigrant era în fapt o vietate țepoasă: un arici. Un arici măricel, cred. Nu am văzut la viața mea mai mult de zece arici.
Chiar mă gândeam la un moment dat că mi-ar face plăcere să aduc un arici prin grădină. Sau o pereche de arici.
Cred că ajută la combaterea dăunătorilor, una peste alta cred că este un semn de bun augur. Voi încerca să identific cuibul, pentru al însemna, nu vreau că pe viitor să îl stric din greșeală cu coasa sau cu sapa.

Poți și să pui mâna pe el dacă ești calm, nu-și îndreaptă acele ci stă blând, e plăcută senzația…
E foarte bine sa ai astfel de chiriasi in ograda