Mă gândesc la Patolina, la iarnă sigur va fi îndeajuns de mare pentru a fi plimbată cu săniuța. Apoi m-am gândit la zicala românească “omul gospodar iarna își face car și vara sanie”. Am încercat să mă uit pe net după sănii și săniuțe, fiește căutând reduceri. O fi încă sezon, cică prin Harghita a nins, la fel și la…
Tag: zapada
Am încercat cu schiuri. Mai am o șansă cu un snowboard!
Acum vreo doi ani, am pus schiurile în picioare după multă vreme. E drept că am mai avut o tentativă, când am fost la Tușnad cu 3 ani în urmă, dar mi s-a părut prea abruptă pârtia atunci. Îmi amintesc că și în urmă cu 4 ani, la Vatra Dornei, m-aș fi urcat pe schiuri dar nu era deschisă pârtia…
“Romania lucrului bine facut!”
Parca asa era sloganul. Ei bine astazi in jurul orei 5 cand ma apropiam de Braila, parcurgand Soseaua Dig dinspre serviciu spre casa, observ un utilaj de dezapezire cu cisterna de imprastiat solutie antiinghet probabil si lama…Vremea a fost toata ziua una ploioasa si final o daduse spre lapovita. Mai merg 300 de metri si fix la intrare in oras,…
Vine iarna
Se pare ca vremea s-a racit, eu deja m-am echipat adecvat pentru a ma putea opri din tremurat…astfel ca geaca de iarna este la purtator, temperaturile au inceput sa scad brusc spre nivelul de 0 grade Celsius pe timpul zilei, noaptea banuiesc ca sunt negative deja prin multe regiuni ale tarii. Eu nu ma uit prea mult la prognozele meteo,…
Braila prin obiectiv – Art6 Bulevard de iarna
Iata-ne la doar o saptamana distanta de cand prezentam frumosul Bulevard Independentei din Braila, intr-un peisaj de toamna tarzie…in aceasta vinere reluam acelasi subiect “Le Boulevard”, insa spre deosebire de saptamana trecuta a ajuns iarna si la Braila fiindca marti seara daca nu ma insel a inceput sa ninga viscolit aici. Este frig afara, dar e frumos albul complet ma…
Jocurile iernii
Nu stiu daca am spus asta, dar ma consider ca apartinand unei generatii de tranzitie… n-as putea spune clar daca e o tranzitie dinspre bine spre rau, dar pot sa spun ca vine cu foarte multe parti negative. Generatia mea, a fost ultimul mohican intr-un fel a ceea ce putem numi copilarie clasica. Pe vremea mea, da am doar 21…