Sport

Sportul subapreciat în viața noastră

Mă uit la mine că anul acesta am folosit bicicleta o singură dată, deși am pregătită de luptă la început de sezon. Aveam planuri să o folosesc mai mult anul acesta. Totuși, acele planuri nu s-au concretizat fiindcă cumva datele problemei s-au schimbat.

În concluzie am ajuns să folosesc automobilul și când îmi propusesem să merg cu bicicleta. Scuza principală ar fi încercarea de a câștiga timp și faptul că deplasarea implica și ceva “bagaj”.

Firește acestea sunt scuze. Scuze se găsesc oricând, pentru efectiv orice. Problemele și ele apar tot timpul, nu sunt căutate de nimeni deseori sunt accidentale. Totuși, problemele necesită soluționări.

Soluțiile, sunt acum problema!

Dacă la o problemă căutăm cele mai facile soluții, deja avem iarăși o problemă… în general dar și pe tema particulară a practicării sportului. Nu a sportului de performanță ci a mișcării recomandate pentru mase, că despre asta este vorba.

Îmi amintesc copil fiind mișcarea era incredibilă, era o alegere. Nu cred că era o alegere, era un stil de viață. Orice alegere de din acea “epocă” a vieții ținea de mișcare. În vacanțe nu stăteam locului numai, dar nici atunci mereu, când mâncăm. Erau și perioade când rupeam un colț de pâine și o zbugheam la joacă cu copii.

Nu pot să spun că era sport organizat, în afară de fotbal și tenis nu cred că practicam vreun sport real. Dar ne jucam tot felul de jocuri sociale: de-a v-ați ascunselea, prinselea, un fel de CS “pârr pac” un fel de “hoții și vardiștii”, rațele și vânătorii, etc.

Când am mai crescut și am intrat și la școală, expertele sau schimbat. Cel puțin la oraș toată lumea avea Terminator, Calculator. Iar singurele activități era bătutul mingii în parcarea din spatele blocului. Dar ne simțeam ca urșii invadați în habitatul propriu de un număr tot mai mare de automobile. Mai mergeam la basket, tenis și înot vara. Cam asta era tot. Oarecum erau programate, ne alergau jandarmii fiindcă la un moment dat nu mai era voie pe terenul de sport al școlilor.

De când nu am mai avut când și unde, fiindcă toate terenurile au devenit cu plată mișcarea a cam încetat. Nu mai rămâneau decât orele de sport de la școala.

La școală, fotbalul era sportul rege. Uneori pe vreme rea ne mai găseam alinarea într-un meci de volei.

Mă întreb cum arată copilăria celor de astăzi. Au săracii parte numai de Covid, digital, VR, AR, AI. Orice vrei sa faci, ca mișcare, este cu bani. Este bine, că este mai organizat decât pe vremea noastră dar nu cred că este accesibil pentru toată lumea. În același timp nu mai există locuri unde să îți poți lăsa copii fără să plătești, adică să facă mișcare gratuit.

Pe de altă parte este mai facil pentru echipament, găsești lucruri mai calitative relativ accesibile. Noi rupeam tenișii aia bej, sau roșu cu negru… și îi mai purtam și vreo jumătate de an după ce se rupeau. Toate sunt la un click distanță, fie că faci sporturi mai exotice fie că faci sporturi populare. Spre exemplu Decathlon, are magazine aproape peste tot și are echipamente destul de calitative și deseori la prețuri accesibile.

Acum rămâne dilema: este mai facil să faci sport acum sau era mai facil acum 20 de ani sau mai mult?

Tagged ,

7 thoughts on “Sportul subapreciat în viața noastră

  1. Ai noi activități acum: săpat, greblat, stropit, udat, rupt buruieni.

    Acum 20 de ani, rupeam mingea pe maidan sau pe terenul satului. Clar era mai facil atunci. Acum trebuie să caut loc dacă vreau să dau cu piciorul în minge, să închiriem un teren sau să ieșim din oraș.

    Legat de “cei de astăzi “, am un coleg tânăr care are cască de VR. În ziua aia rară din an în care își ia concediu, tot acasă stă pentru a se juca.

    1. Problema pe care o mai văd este să și urnești oamenii din casă, așa toți eram acolo! Acum trebuie sa faci programare, invitații da vina și cu 10 lei minim :))

      1. Îmi mai lipsește ceva, când eram în liceu, mă duceam și jucam baschet în parc cu necunoscuți. Acum parcă mă simt incomod cu pandemia să fac asta. La fel, să organizezi niște oameni ca să faceți ceva împreună, foarte greu.

  2. Eu, in perioadele in care n-am foarte multa treaba mixez alergatul cu bicicleta. Dus la pista, dat cateva ture si intors. In oras aproape ca nu folosesc masina.

  3. Mă lăudam și eu cu o bicicletă nu demult… acum o folosește tata. Și chiar se folosește de ea, după ce la mine a stat legată aproape un an fără dezlegare la pește sau ceva…

  4. Cred ca problema principală este timpul, acum avem mai multe opțiuni de a petrece timpul liber și mult mai puțin timp liber.

    Există, totuși, destule opțiuni de a face mișcare în timp ce facem și alte activități relaxante, dar suntem comozi.
    Acum putem pedala în sufragerie în timp ce urmărim un serial 111 pe Netflix, dar preferam sa stam tolăniți în canapea și sa bagam în noi carbohidrați!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *