Sincer este un câștig că echipa de fotbal U21 a mers la Jocurile Olimpice, de la Tokio.
Pe de altă parte este un deserviciu atât pentru cluburi cât și pentru jucătorii care au refuzat selecționarea.
Cluburile pierd pe trei fronturi… aici mă refer mai ales la cluburile din România.
1. Fotbalul românesc are expunere internațională, globală aș zice prin imaginea echipei de fotbal a României. De aici are de câștigat oricine face parte din acest angrenaj. Și ce imagine mai bună ar fi putut prezenta România decât niște rezultate.
2. Jucătorii care merg la Jocurile Olimpice câștigă expunere personală, dar prin evoluții bune își pot crește cota de transfer dar și găsi oportunități mai interesante la cluburi mai bine cotate.
3. Cluburile au vizibilitate directă prin prisma jucătorilor care le aparțin și le reprezintă.
Practic dacă ar fi fost jucători mai buni la națională, este posibil să fi fost rezultate mai bune. Acum, condițiile fac parte din cursul vieții așa că ăștia sunt jucătorii cei mai buni de la momentul ăsta.
Trist, când trece oportunitatea pe lângă tine, îți bate la ușă, te sună, îți trimite email și tu refuzi să te folosești de ea! Chipurile cluburile au motivat că începeau competițiile și aveau de pierdut (puncte de campionat, poate meciuri în cupele europene). Era vorba de jucători U 21 (poate 22 maxim). Nu știu câți jucători decisivi avem noi așa tineri la cluburi, fiindcă la noi sunt speranțe pe la 27 de ani.
Iar de cupele europene, dacă nu poți să treci cu o echipă în care să își facă loc și maxim 3 rezerve păi nu prea ai ce căuta acolo, când vorbim de primele tururi preliminare!
Revenind la lecție și la faptul că îmi place că am servit-o, sau ne-a fost servită!
Lecția este și de fotbal și de impresii și preconcepții!
Fotbalul are un public mult mai numeros decât tenisul de masă feminin. Cine a auzit de Bernadette Szoch sau Elizabeta Samara? Aaa, dar dacă ne bat asiaticii la tenis de masă e ca și cum “ne bat la jocul lor”, deci normal.
Eii, cu ocazia asta află mulți că cei prin Asia nu-s chiar așa desculți. Mulți chiar și depășit Europa la civilizație, infrastructură, etc. Firește există și regiuni mai ciudate și sărace, cum și în Romania găsim: Vaslui, Teleorman, Ialomița, Călărași.
O lecție dureroasă cu 4-0. Dar când te învârti în bula ta, ai impresia că ești cel mai tare…mai ieși la oraș (la EURO din an în Paști, zici că sunt mai buni dar ești și tu pe acolo).
Bang! Ai scos capul din țară te prind “chinezii” și te bat la jocul tău. Știu, doare! Dar când ei învestesc când ligile lor naționale cresc. În timp se văd și rezultate, dar la noi se termină inerția unor momente de “glorie” pe care unii mai în vârstă am prins-o.
Eu îmi amintesc de Mondialul din ’98 (când s-au aurit “generația de aur”), cam alea sunt primele mele amintiri cu echipa națională. Chiar dacă toți se gândeau și au catalogat prestația ca fiind o rușine, ținând cont de “bagajul” cu care veneau din urmă, prin comparație cu “rezultatele” din prezent alea chiar erau performanțe adevărate!
Finanțările din partea statului pentru sport, cluburi și condiții de antrenament la momentul actula lasă de dorit. Mai rămâne doar ambiția personală de a reuși în ciuda condițiilor. Asta e opinia mea legată de sport în România, fie el fotbal sau alte sporturi.
Îmi amintesc prin liceu că ne fugăreau jandarmi de pe terenurile de sport ale școlilor fiindcă ne doream sa jucăm fotbal și/sau basket. Nu cred că e normal, ca in afara orelor de curs (gen în weekenduri).