Am avut o perioada, cand scriam versuri…eram indragostit nevoie mare, aveam o muza “gingaşă”.
Floare gingaşă
Floare gingaşă, măreaţă,
Chip de gânduri şi suspine
Când te văd de dimineaţă
Sufletul mi se aprinde.
De ce eşti nepăsătoare?
La prezenţa-mi ferecată,
De privirea ta de floare,
Tânără şi-ntruchipată.
Tare-aş vrea să te ating,
Gingăşia să ţi-o simt
Trupu-ţi dulce să-l alint
Tot jurând că nu te mint.
Cred ca asta e din alta epoca in comparatie cu poezia cea veche, scrisa prin clasa 6-a.
Si eu am ,,cochetat” cu asemenea pasiuni:-) , la un momentdat le-am dus la un stadiu avansat cu premii locale, judetene, nationale. Frumoasa poezia ta:-)
eu nu, doar pentru mine cred ca am scris, vreo 2 au ajuns la destinatie dar n-am continuat…mai gasesc foi vechi cu incercari, dar nu stiu daca sa le arunc sau sa le pastrez, de aia am ales sa urc pe blog, ca pana la urma ma reprezinta e o perioada din viata mea 😀
:)) o să râd totuși, pentru că și eu făceam asta. În clasa tot a 6-a am rescris luceafărul pentru o fată din Albania (eu locuiam în Italia) și eram îndrăgostit cică lulea :)) și am scris în fiecare zi câteva strofe cam într-o lună refăcusem luceafărul după propriul stil.
ce face dragostea asta din barbati, poeti =)). Iubirea ce-i drept iti da aripi, dar trebuie sa nu faci ca Dedal si Icar, ca-ci caderea din cer va fi dureroasa.
Hehe, păcat că în ziua de azi fetele se uită la ce telefon ai nu la ce poezii primești.
Am nexus 5, se pare ca le place la toate :))