Braila-Galati

Aeroportul megalopolisului Brăila – Galați

Pe lângă povestea cu podul peste Dunăre, care se pare că va deveni realitate, brăilenii și gălățenii visează să decoleze spre “necunoscut” chiar din propria ogradă.

Unde mai pui că Gălățenii au o nostalgie istorică, fiindcă prima cursă aeriană internă din România a avut loc în perioada interbelică între Galați și capitală.

Nu știu dacă din punct de vedere ar fi fezabil un aeroport în regiune, fiindcă oricum nu ar fi introduse curse variate. Probabil vor veni în întâmpinarea muncitorilor sezonieri și vor fi curse procesate de către companii low-cost. Cel puțin la început, a se vedea câte curse sunt efectuate pe aeroporturi precum: Constanța, Bacău dar și Suceava sau Tulcea.

Sursa Wikipedia

Nivelul de trai a crescut în ultimii 15-20 de ani asta este clar, sunt mulți care ar vrea sa călătorească…dar pentru travel tot aeroportul Otopeni va fi cel care face legea pentru zona de Est a țării. Poate în vest mai se întâmplă lucruri la Cluj-Napoca, Sibiu sau Timișoara. Dar eu cred, că celelalte aeroporturi din estul țării poate chiar și cel din Iași sunt arondate accesului rapid al țărilor dezvoltate la forță de muncă accesibilă.

Personal m-aș bucura să ajung cu trenul 1,5-2 ore de la Galați la Otopeni. Cred că ar fi cea mai buna variantă a aeroportului din Galați sau Brăila.

Unde mai pui că este o dispută pentru poziționarea aeroportul pe teritoriul unuia sau altuia dintre județe.

Tagged , , , ,

2 thoughts on “Aeroportul megalopolisului Brăila – Galați

  1. să aterizez pe dig, să nu se mai supere nimeni… o zi cu botul spre Brăila, o zi cu botul spre Galați…

Leave a Reply

Your email address will not be published.