Bani

Bateria auto pe care o recomand

Probabil știți, dacă urmăriți activitatea blogului de la începuturi, că mi-am achiziționat Pato mobilul după ce am terminat facultatea. Aveam nevoie de un vehicul care să mă ajute pentru efectuarea navetei între Brăila și Galați.

Raportat la bugetul alocat și la criteriile ce țineau de fiabilitate, mentenanță la prețuri reduse, consum de carburant am ajuns la concluzia că un OPEL CORSA a fost cea mai bună alegere. Din iulie 2014, mă bucur de mașina aceasta fără să fi avut vreo iarnă în care să nu fi pornit din prima (la sfert de cheie cum zic bișnițarii).

Acest lucru se datorează în mare măsură și bateriei sau acumulatorului auto. Bateria, de care vă povestesc, a fost cea cu care a venit mașină din Germania și m-a ținut până acum vreo lună.

Implicit bateria a ținut nu mai puțin de 6 ani, de când sunt eu proprietarul mașinii. Nu știu de cât timp, înainte de achiziție, a fost instalată bateria, dar să zicem că a rezistat doar 6 ani. Poate, ar fi mai rezistat vreun an sau chiar doi dacă nu abandonam mașină de prin aprilie până în august, timp în care nimeni nu i-a dat o cheie.

Bateria Banner

Banner este un brand nemțesc, care chiar m-a scutit de griji timp de 6 ani. Și sincer, nu cred că bateria a fost montată fix pentru vânzare, deci as tinde să cred că a funcționat în parametri optimi mai mult de cei 6 ani în care eu am fost proprietar.

Banner acumulator auto

Acum nu am mai montat un Banner, asta fiindcă mă grăbeam și nu am găsit repede și aproape un reprezentant care să mi-o monteze și să-mi ofere garanție. Am ajuns la un compromis și am montat un ROMBAT… să spunem că am susținut economia locală, dar sunt curios cum mă va susține și această economie locală pe mine.

Nu cred că diferența de preț ar fi fost mare între ele. Dar când te grăbești și vrei acum, adică pe loc…dacă se poate și ieftin. Acum aștept, cu emoții, să văd dacă rezistă 3 ani.

Tagged , , ,

4 thoughts on “Bateria auto pe care o recomand

  1. Cu siguranță bateria ROMBAT nu te va dezamăgi, sunt mult mai bune decât alte baterii mai scumpe. Eu am o Skoda Octavia 1.4 benzină și un Passat B6 1.9 diesel, pe Skoda pun întotdeauna Rombat, recomandată fiind și de apropiații pe care îi cunosc din domeniul auto.

  2. Îți mulțumesc pentru feedback referitor la bateria ROMBAT. Voi afla pe pielea mea, aici depinde și cât de mult voi avea șansa să mai țin mașina, dar sigur 3 ani va mai rămâne în posesia noastră fiindcă nu suntem pregătiți pentru investiții majore în această direcție.

    1. Bine te-am regăsit ‘Mnealui, observ că nici tu nu mai ești activ, cum și eu am avut o pauză destul de lungă. Acum, am găsit un răgaz și am început să scriu din nou. Mă bucur că te găsesc bine, sănătos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.