advertise

De pescuit la Decathlon! Idei de cadouri pentru bărbați

Am zis că nu mai vreau sa investesc în pasiunea cea mai nouă, mă refer la pescuit.

Am zis!

Dar mai nou am văzut o ofertă la Decathlon, care mă împinge la cheltuială. Totuși parcă mi-ar placea să le primesc cadou de la Moș Neculai sau Moș Crăciun dacă ei consideră că am fost cuminte.

Inițial îmi doream niște gume și unul sau două voblere pentru știucă, bibani, avat și nișe jiguri pentru șalău.

De ce îmi doream lucrurile astea? Sezonul de crap, caras, roșioară sau plătică s-a sfârșit o dată cu scăderea temperaturii apei. În același timp nu prea mai merge la staționar nici măcar pentru răpitor, fiindcă te ia frigul să stai pe loc în așteptarea peștelui.

Începe sezonul la răpitor, am o lanseta Mikado specială pentru soft spinning la 1.8 metri, încă de anul trecut. În același timp, am și ceva momeli rotative lingurițe de diferite forme, culori, greutăți, dimensiuni. Pe partea de gume stăteam mai slab dar am rezolvat local acest aspect, atât pentru șalău cât și pentru celelalte specii de răpitori.

Totuși din arsenalul pentru rapitor îmi lipsesc unu, două voblere, similare celor din screenshot-ul de mai jos.

Zilele trecute chiar am avut un impuls de a achiziționa următoarele produse de la Decathlon:

Pescuit Decathlon

Ceva totuși m-a oprit.

În wishlist totuși rămân nu una, ci două lansete Set Lure Essential Tele 2.4M. Nu știu, comentariile totuși sunt puțin contradictorii cei care au publicat review-uri deși majoritatea sunt pozitive. Mă gândesc că ar fi o soluție pentru la Dunăre, pentru niște monturi se 30 de grame cu coșuleț, cred că ar intra ceva pe întinsură și că nu ar mai avea condiții dificile de abordat cum ar fi agățători sau praguri.

Oricum nu am lansete telescopice din două motive, când le-am luat pe primele m-am documentat și am aflat că sunt mai de anduranță, lucru pe care-l urmăresc în general. Dar aș vrea și ceva ușor de purtat și de ce nu ieftin. Sa ai in 75 de Ron atât bățul cât și mulineta cu o garanție de doi ani este ceva. Acum garanția nu știu cât de serioasă este fiindcă la pescuit nu sunt condiții ca de farmacie, este și mizerie, mai plouă, mai agăți în ceva o mai solicitați ca să recuperezi montura.

Cred că mulți bărbați ar aprecia un cadou din partea soțiilor, spre exemplu, din latura aceasta a instrumentelor și accesoriilor de pescuit. Eu as fi foarte bucuros cu doua voblereca cele din imaginea de mai sus și măcar o lansetă. Acum dacă se întâmplă să fi avut experiențe cu genul acesta de produse aș fi foarte interesat sa aflu. Momentan de la Decathlon nu am decât două bețe de pescuit, din fibră, care fie vorba între noi moarte n-au doar că știam ce la început că vor fi ceva mai grele și că nu poți să dai cu ele la oblete (adică să stai cu varga în mână foarte mult timp), dar a contat mult prețul.

Și acum aș proceda la fel. Am deja două lansete una pentru ce este mai periculos somn, crap de calibru mare, din păcate nu am avut șansa să prind. Una pentru spinning dedicată, procedeu prin care încă nu am avut norocul să prind ceva.

Biban prins la staționar

Am reușit să prind vreo 3 bibani și o știucă la staționar, peștișor viu utilizând montură cu plută. Voi mai încerca să merg la spinning în perioada următoare, fiindcă la staționar îmi vine destul de greu să suport frigul.

Ca o concluzie și la pescuit e bine sa îți faci/iei iarna car și vara sanie, așa că în perioada asta îmi lipsesc niște voblere, pe care cel mai probabil le voi achiziționa de la Decathlon, asta dacă soția nu citește articolul să mi le facă cadou. Ca investiție pentru anul următor ar fi cele două lansete, poate chiar una la 2.4 și ceva la peste 3 metri. Pachetul de cadouri pentru bărbați ar putea sa mai conțină și o jacheta de vânt, dar și o pereche de mănuși fara degete.

Tagged , ,

6 thoughts on “De pescuit la Decathlon! Idei de cadouri pentru bărbați

  1. Fara suparare dar la 9 lei alea nu sunt voblere. Poti eventual sa le dai ancorele jos si sa le folosesti ca brelocuri.
    Nu stiu pentru ce greutati e dimensionata lanseta ta, dar daca e soft spining nu prea ai ce face cu ea la salau cu gume.

    1. 10-30 de grame este asta dedicata.

      De ce spui asta Petre, nu am data șalău până acum nu am prins nici un pește pe tipul ăsta de pescuit, poate îmi împărtășești din experiența ta sau îmi recomanzi tu ceva

      1. Pentru “gume” sunt recomandate lansetele extra fast sau fast, cu actiune pe varf pentru ca altfel nu prea simti cand atinge jigul fundul apei (de preferat sa folosesti pe mulineta fir textil pentru ca nu are elasticitate ca monofilamentul si asta te ajuta sa simti obstacolele de pe fundul apei si trasatura salaului – dar atentie ca mulinetele iefine nu prea suporta firul textil si se taie galetul). Desi e mult mai mic bibanul ataca mai brutal.
        La pescuit cu voblere sau oscilante se pot folosi si lansete cu actiune mai moderata.
        Tot ansamblul, lanseta, fir, mulineta trebuie dimensionate tinand cont si de specia de peste la care dai, de adancimea apei, de puterea curentului … nu-i tot una pescuitul la clean pe un rau mic de munte cu pescuitul salaului la Dunare.
        Daca dai la salau pe Dunare trebuie sa-ti dimensionezi greutatea jigului astfel incat sa nu cada ca bolovanul pe fundul apei dar si sa reziste in curent – e un fel de dans pe sarma 🙂 – daca ai jigul prea usor ajunge greu pe fundul apei si ti-l plimba curentul intre ape si nu prea simti “țacurile” sau obstacolele de pe fundul apei, daca greutatea jigului e prea mare pica prea brusc si guma nu mai are acel dans natural care atrage salaul.
        Oricum sfatul meu, daca vrei sa aprofundezi domeniul pescuitului rapitorilor cu naluci artificiale, e sa cauti vreun amic care e “mare mester” la asa ceva si sa mergi cu el ca sa “furi” meserie. De unul singur e destul de greu.

        1. @Petre îți mulțumesc că ți-ai făcut timp.
          Am înțeles și la ce te-ai referit când ai zis că sunt brelocuri. Am fost ieri la Decathlon și le-am văzut, sunt într-adevăr extrem de mici, aproape cat unghia.

          Eu mă gândeam că cu două, trei scule pot să acopăr o varietate mai mare de specii. Sunt încă la început în ale pescuitului, dar da mi-ar plăcea să depind tehnici pentru pescuitul la Dunăre, în special. Păcat să o ai la doi pași dacă nu știi să te bucuri de ea.

          1. Voblere pentru salau cam de la 5 cm in sus 7 cm, 9 cm – vezi Cozma, Salmo Rapala, sau poti incerca Yo-Zury (cam de pe la 40 lei bucata in sus).
            E cam scump pescuitul cu voblere la salau pentru ca de obicei se da seara sau noaptea in zone cu agatatura (praguri, stanci, pietre, copaci cazuti etc.) si ai sanse ca sa pierzi voblerul de la primul lanseu.
            Mai ieftin e cu jiguri si gume dar ca sa nu dai bani pe tot felul de prostii cel mai bine e sa faci cum am zis mai sus – cauta un amic priceput la acest stil de pescuit.
            Sau poti da la salau la stationar cu peste mic viu. Se foloseste cam aceeasi tehnica ca si la pescuitul stiucii doar ca monturile sunt mai fine. Aici nu prea pot sa-ti dau sfaturi deoarece eu pescuiesc la rapitori doar cu naluci artificiale.
            Vezi ca sunt site-uri / forumuri sau grupuri de facebook dedicate pescuitului la spinning cu artificiale. De acolo mai poti afla una, alta despre culorile voblerelor sau a gumelor si eventual descoperi vreun cunoscut / vecin pasionat de acest stil de pescuit.

          2. Mi-am luat montura pentru salău la staționar, dar pe frigul astă sufletul, să nu faci deloc mișcare este teribil. Zicea la meteo că se mai înmoaie vremea de săptămâna viitoare, vor fi temperaturi și de 14 grade cu plus. Poate mă duc într-o zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.