Autor guestpost – Bianca Tămaș
În acea seară călduroasă de primăvară, cerul și pământul s-au hotărât să se unească prin ploaie.
Fata cu fluturi prinși în păr, netezindu-le aripile, se gândea la legănatul soarelui în care zăceau ghemuite săruturile unei alte primăveri, de mult apuse. Copleșită de atât de multe patimi, și-a abandonat trupul ploii, doar pentru a simți cum apa sufletului său alunecă spre surâsul unui necunoscut, să vadă cum picurii săi acoperă lacrimile unei inimi zdrobită de prea multă neîncredere.
În final, s-a decis să se dea pe toboganul unei șuvite cârlionțate ale iubitului ei, care caută prin toate colțurile o umbrelă în care să își țină cerul. S-a adăpostit în pavilionul urechii sale și i-a șoptit povestea fetei care și-a preschimbat iubirea în apă, să o dăruiască tuturor cu fiecare ploaie, fiindcă lui nu i-a fost suficient de sete încât să o primeasca.
”Fii fericit !” i-a spus ea. ”Inima mea începe acum de oriunde!”
*Acest articol ii apartine lui Bianca Tămaș si participa in cadrul concursului Pana del Pato 2012.
