ship

Vaporul cu zbaturi Borcea

Nava Borcea, de care aminteam in articolul in care explicam termenii “nava” si “vapor”, “Nava sau vapor?” se pare ca este prima nava cu propulsie proprie construita de inginerii navali romani, in Romania, conform unei declaratii date de domnul inginer Dorin Buca, directorul adjunct al Şantierului Naval din Brăila intr-un articol pentru jurnalul.ro:
“Este primul vapor construit de inginerii ro­mâni, care până atunci construiseră doar barje, şlepuri, mici ambarcaţiuni, şi este spre lauda lor că după aproape 100 de ani încă mai func­ţionează cu piesele originale”.

Vaporul cu zbaturi Borcea reprezinta prima nava construita in Romania si in acelasi timp ultima nava cu zbaturi construita in Europa, astfel putem trage o paralela…intre constructia navala si poezie, noi avem ultima nava construita din “perioada romantica”  si ultimul poet romantic, pe Mihai Eminescu.

Borcea este o nava cu zbaturi, propulsata cu ajutorul aburului deci poate fi numita si vapor. Constructia navei Borcea a avut loc pe Santierul Naval Turnu Severin, a inceput in 1911 si a fost lansata la apa in 1914. In primii ani de activitate Borcea a servit drept iaht casei regale, fiind utilizata de regele Ferdinand, a participat in Primul Razboi Mondial(Romania a participat marea conflagratie din 1916 pana in 1918), fiind folosita ca  atelier mecanic mobil pentru navele de lupta de pe Dunare. In perioada interbelica nava cu zbaturi Borcea a folosit ca nava de pasageri intre localitatile dunarene Cernavoda si Calarasi. In perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial nava a fost folosita ca unitate de transmisiuni, dupa sfarsirea razboiului nava a fost luata drept despagubire de razboi de catre URSS insa remorcherul sovietic care o transporta a luat foc iar nava a plutit in deriva, fiind incapabila sa navigheze in apa sarata a marii, pana ce a fost gasita de o nava romaneasca si repatriata. In 1974 nava a fost abandonata in cimitirul de nave, pe un brat al Dunarii ce duce spre Macin( cred ca ii zice Dunarea Veche). De acolo a fost recuperata de capitanul Ilie Tincu, care si in prezent o comanda, desi e ancorata la mal pe faleza Dunarii din Braila.
Borcea, navă cu aburi şi zbaturi, e inscrisa in patrimoniul national la categoria tezaur, cea mai inalta clasa a patrimoniului, din anul 1999.

Nava se afla in stare perfecta de functionare, am vazut-o asta vara impreuna cu bloggerii prezenti la intalnirea de la Braila.

Date Tehnice :

Lungime: 39.43 metri

Latime la cuplul maestru (in dreptul zbaturilor) 10.90 metri

Pescaj nava goala 0.90 metri

Pescaj mediu 1 metru

Pescaj Maxim 1.07 metri

Inaltime Maxima catarg 9.15 metri

Propulsie : Masina cu dubla expansiune in 2 pistoane cu 2 cilindrii , 1 cilindru de inalta presiune , 1 cilindru de joasa presiune

Masina a fost construita de uzinele germane Krupp – Gebruder Sachesenberg in 1913 ,seria masinii no 1705 .

Cazan de apa 7 tone , Presiune de regim 8kg forta / centrimetru patrat

Combustibil pacura / tot ce arde inclusiv reziduri petroliere

Consum combustibil : pacura 190 kg/ora , reziduri 400kg/ora

Propulsia se face cu 2 zbaturi , maximum 45 de rotatii pe minut

Viteza medie 14 km/ora 18km/ora in aval , 10 km/ora in amonte .

Carma dotata cu servo mecanism actionat cu abur , suprafata de 2.5 metri patrati , 2.5 metri lungime , 1 metru inaltime

Sistem de ancorare cu vinci manual cu cap de sarpe.

Datele tehnice sunt preluate cu acordul prealabil al autorului, Cristian Munteanu(www.marinarii.ro) , date furnizate intr-un articol despre Nava Borcea de domnul Ilie Tincu, comandantul Navei Borcea!

Tagged , , , ,

7 thoughts on “Vaporul cu zbaturi Borcea

  1. Stii care este diferenta dintre Borcea si Feteasca Neagra?
    – Feteasca neagra poate merge pe marea neagra si chiar pluteste dar nu stiu daca nava Borcea s-ar descurca atat de bine precum o sticla de feteasca neagra!
    P.S. Scuze pentru bancul sec dar vinul e de vina!

    1. Nu cred ca pluteste o sticla plina… dar un dop de pluta probabil. Nava Borcea e la fel ca un un vin vechi… cu cat se “invecheste” cu atat ii creste valoarea.
      Capitanul navei a sustinut ca in urma cu cativa ani i-a fost oferit un mercedes pentru clopotul original al lui Borcea!

Leave a Reply

Your email address will not be published.