Autor guestpost – Anca Ciobanu
S-a făcut un experiment pentru a se demonstra că apa are memorie şi mai mult decât atât apa îşi modifică cristalele în funcţie de sentimentele care o înconjoară. Noi,oamenii,suntem alcătuiţi între 90 şi 96% din apă,iar starea naturală în mare măsură suferă aceleaşi transformări ca şi cristalele de apă supuse experimentului.
Cristalele au reacţionat ciudat în felul transformării lor atunci când au fost supuse muzicii cu mesaje negative precum HIP-HOP sau RAP , dar şi-au modificat forma până la perfecţiune când au intrat în contact cu muzică ce avea ca mesaj iubirea,respectul şi/sau bunătatea.
Apa reacţionează precum plantele .Este necesar să-i vorbim înainte să o bem şi vom observa că are un gust dulceag , iar starea noastră se îmbunătăţeşte.Sau cel puţin la concluzia asta am ajuns eu după următorul experiment: pe mare erau câţiva naufragiaţi însetaţi şi ei ştiau că apa bună de băut este verde ca şi culoare .Ei au vorbit cu apa şi ea şi-a schimbat culoarea , astfel încât ei au supravieţuit până în momentul în care au fost găsiţi.
Acest experiment mă duce cu gândul la faptul că putem schimba starea apei care curge la robinetul din casa fiecăruia dintre noi.Apa pe care nu o putem supune acestui experiment,sau o putem supune dar fără prea mare sorţ de izbândă,este apa îmbuteliată deoarece trece prin prea multe procese tehnice.Ceea ce putem face este să dezlipim eticheta de pe sticlă ,să scriem un cuvânt precum RESPECT, BUNĂTATE, DRAGOSTE şi să o lipim înapoi pe sticlă.
Apa reacţionează cel mai bine la cuvintele IUBIRE şi RESPECT .Dar care dintre noi , oamenii,nu reacţionează la aceste cuvinte şi cine nu şi le doreşte în forma lor cea mai pură?
Apa e folosită şi la făcutul mâncării.Când gătim ceva pe bază de apă (supă,ciorbă,piftie etc) şi suntem supăraţi,iritaţi sau irascibili,mâncarea ne cade greu pentru că toate cristalele ce compun apa îşi schimbă forma precum la supunerea apei la mesaje negative.
Şi totuşi suntem ceea ce bem sau ceea ce mâncăm?Suntem ambele pentru că şi baza a ceea ce este în farfurie este apa, lichidul indispensabil,dar atât de sensibil.
Tu ce crezi?Eşti ceea ce bei?
*Acest articol ii apartine lui Anca Ciobanu si participa in cadrul concursului Pana del Pato 2012.
Vezi si https://pato.ro/2012/04/eu-apa-si-internetul.html