Viata

Statiune pe litoralul romanesc – Costinesti 2014

Anul acesta a fost singurul an in care am vizitat statiunea Costinesti, statiune plasata pe litoralul Marii Negre probabil la jumatatea drumului dintre cele doua orase importante de la malul marii Constanta si Mangalia.

Am plecat cu trenul pentru a evita aglomeratia de care se plang toti, de pe sosele/autostrada, fireste cautarea locului de parcare in statiune dar si grija pentru masina…Pe tren pana la Constanta a fost totul perfect, aer conditionat la maxim(a trebuit sa mai scot din geanta camasa dar nu m-am plans), trenul din Constanta pana la Costinesti a fost un iad, venea de la mare distanta si trecuse si prin Bucuresti, am transpirat ca pe vremuri.

Dar am ajuns in Costinesti, unde eu si alti doi prieteni ne-am cazat la o vila unde rezervasem camera in prealabil telefonic…totul a fost in regula, gazdele au fost dragute.

In prima faza am dat o raita prin toata statiunea, si ca toate statiunile romanesti de la mare m-a oripilat modul de dezvoltare “arhitectural”, daca putem aminti despre asa ceva. Deci totul pare construit alandala, arata ca ca naiba statiunea, chiar nu mi-ar placea sa locuiesc prin acea zona, daca ar fi sa tin cont sa ma stabilesc pe undeva…iese clar din discutii.
Pe scurt Costinesti-ul nu-mi place, dar nici ca statiune nu e chiar simpatic sa va zic sincer. Am mancat cea mai proasta mancare din viata mea, zilele acelea desi am schimbat locatiile la fiecare masa, doar la Springtime a fost ok, dar mi s-a parut cam scump.
Plajele au probleme de la inundatiile de acum cativa ani, am stat mai mult la Obelisc si in dreapta sa, cum privesti spre mare. In apa cel putin la Obelisc sunt numai stanci, pietre, si alte resturi care te pot rani destul de grav…unul din prietenii mei si-a facut niste rani serioase in urma contactului cu ele.

Un alt minus il reprezinta slaba amenajare a locurilor de depozitare a deseurilor, pe plaja dar si in statiune…ceea ce implica la a avea o statiune plina de gunoaie si datorita turistilor nesimtiti.

Dar e bine are si “plusuri”, e foarte multa lume, este greu sa nu fii “vazut” de cineva cunoscut, majoritatea este reprezentata de tineret ceea ce este foarte bine. Peisajele naturale si “artificiale” sunt bine impamantite in “nisipul fierbinte”.

Un alt PLUS, care este un AS din maneca, pentru litoralul romanesc in general il reprezinta viata de noapte, cluburile fiind foarte animate, distractia e la ea acasa toata noaptea in Costinesti. Lucrul acesta lipseste cu desavarsire de prin alte parti Grecia, Bulgaria, locuri pe unde am avut si eu sansa sa merg.
Distractie mai misto ca pe litoralul romanesc poate doar prin Ibiza mai gasesti, oricum asta ridica mult statutul alaturi femeile frumoase.

Tagged

4 thoughts on “Statiune pe litoralul romanesc – Costinesti 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published.