Retrospectiva istorica asupra socializarii

Pe scurt, ma imaginez acum multi ani in Romania.
Obisnuit cu ceea ce inseamna astazi “socializare instanta”, nu stiu cum ar putea fi descrisa sau definita rabdarea mea.
Cand totul este la distanta un click sau apasare de tasta. Totul se invarte in jurul telefonului mobil si mai nou a internetului care ne conecteaza live si instant indiferent unde ne-am afla.

Timpul de raspuns este extrem de scurt, totul se rezuma la viteza. Relatia cu prietenii, cu familia, cu partenerii de afaceri este una “stransa” in aparenta. Dar probabil, in esenta nu este chiar asa…nu m-am oprit niciodata “din viteza” in care-mi traiesc viata.

Mi-e imposibil sa inteleg cum pe vremuri, pentru a lua legatura cu cineva trebuia musa-i sa-l intalnesti fata in fata sau sa folosesti serviciul postal. Rabdarea de care dispun o consider mare, dar totusi sunt un om nerabdator daca ma gandesc ca n-am mai scris o scrisoare din scoala primara. Nici biletele de dragoste, cam tot de pe acea vreme…o fi rau, n-o fi! Dumnezeu stie.

Cum ar fi sa trimit o scrisoare sa astept o saptamana sa ajunga si poate inca 1 sau poate 2 sa primesc raspunsul, fara a avea certitudinea ca mi se va raspunde. Fie vorba intre noi se poate intampla orice in 2-3 saptamani, se poate manca si coliva (asta o fi o gluma proasta, dar e posibil). Nu cred ca as avea rabdare pentru asa ceva fiindca, tocmai fiindca n-am mai folosit sistemul postal pentru a trimite scrisori.

Articolul asta n-a pornit de la ideea asta, ci de la rabdarea mea si cum ar fi sa traiesc fara net si mobil… dar vad ca fara voia mea, ma intind la scris. Nu stiu daca este bine ca scriu articole atat de lungi, dar puteti considera asta o scrisoare scrisa din inima. Sper sa ajunga la cine trebuie.

O idee laudabila este Livrez Dragoste, initiativa a doua fete deosebit de frumoase, pasionate de arta. V-am spus ca am plecat pe o alta pista, dar nu va temeti subiectul se incadreaza in tema initiala!

Problema este ca nu stiu adresa niciunui prieten, al meu! Ma refer la prieteni, nu la cunoscuti, stiu sa ajung la ei acasa…dar nu le stiu strada, numarul strazii, blocul, nici numarul apartamentului.

Oare era mai bine in trecut? Ma intreb daca acum suntem mai apropiati sau este doar o aparenta!

Latest Comments
  1. Nice

    Fiecare epoca are farmecul ei, Pato. Acum chiar daca am vrea nu am putea trai fara tehnologie. Eu nu pot spune ca era mai bine pe vremuri pentru ca imi place interentul, ador comunicarea pe bloguri, in felul asta intalnesc oameni pe care altfel nu aveam cum sa-i cunosc. Oameni din Franta, SUA, Olanda sau chiar Braila…

    • Pato

      Asa este, dar eu spre exemplu nu stiu chestii care alta data erau banale :)). Nu stiu adresele membrilor familiei, a bunilor prieteni, etc.
      Fireste pot oricand sa aflu, intreband la telefon sau pe net. Dar cred ca ar fi ceva de bun simt sa stii, pe vremea aia n-aveai alternative sa dai de ei si le stiai adresa si apoi numarul de telefon. Acum nici numarul de telefon nu mai e o problema, e usor sa gasesti pe cineva pe facebook 😀

  2. Cata

    Eu imi amintesc cum coresponda familia mea cu o ruda, din Constanta, si cum primeam de la ea scrisori cu zeci de pagini:-) 🙂 🙂 pe cuvant, povestea si ce facea si cine o supara:-) . De sarbatori ii trimiteam felicitari:-) , si cand se apropia vara:D o anuntam de vacanta noastra, care dura de la 1 august pana pe 31 august:-) , ne caza o luna, veneam ,,cioara” dupa o luna la mare. Intre timp sotul ei care era unchiul mamei a murit si ea s-a recasatorit, si nu ne mai permitem sa o deranjam, m-am dus eu cu prietenul meu acum vreo 4-5 ani nu mai stiu sigur, dar nu am stat mai mult de o saptamana. Inainte, nu toata lumea avea telefon fix, asa cum nu avea nici ea, de aceea ne trimitea cate o scrisoare la 2 saptamani, cu restul rudelor/prietenilor discutam la telefon sau prin pager:-) . Eu nu cred ca as mai avea rabdare sa astept cateva zile/saptamani un raspuns. Scrisorile de dragoste cred ca aveau un farmec aparte, spre deosebire de sms-urile copy paste de pe net cum se practica acum:-) .

    • Pato

      eu nu-mi amintesc sa fi folosit vreodata scrisori, inafara de chestiile oficiale cu statul si mai ales cu aia de la finante si invitatiile la nunti =))

  3. miruna

    imi amintesc cum acum 20 de ani, mama mea, ii trimitea bunicii scrisori, bilete, vorba cum ii zicea ea de obicei pentru ca nu isi permitea sa ajuga prea des pe la ea, iar acum are mamaie telefon si ne suna toata ziua sa vada ce mai facem:))

  4. Zina

    Vasile, eu zic ca acum suntem mai repeziți și mai puțin profunzi. Facem mai multe, dar mai superficial. Sentimentele nu au timp sa se așeze la inimă, gândurile nu au timp să se limpezească în minte. Și apoi, ce album de pe Internet poate înlocui o colecție cu felicitări de Anul Nou sau teancul de scrisori și bilețele de dragoste de la jumătatea inimii tale. Una e să le vezi pe ecran și alta e să vezi scrisul iubit, să atingi hârtia pe care a atins-o El sau Ea, atunci când a scris.
    Eu zic că scrisoarea pe hârtie și mesajul pe e-mail ar trebui să conviețuiască. E-mailul ar trebui să fie rezervat pentru chestiunile de afaceri, legate de job, de relații cu diverse instituții și firme, iar scrisoarea pe hârtie pentru treburile sentimentale. Când mai există…

    • Pato

      Sa o dea cu parfumul ei…mmm ce vremuri, eu n-am prins asa ceva 🙂 dar sincer iti spun ca suna bine.
      Nu vezi, lumea nu mai are jurnal personal, are blog public. Viata s-a schimbat, la fel si oamenii, dar si perceptia oamenilor despre viata.
      Multe s-au schimbat, am evoluat ca specie intr-o directie cu bune si cu rele.

      • Zina

        Pe undeva ai dreptate. Totuși, jurnalul e una, iar scrisorile de dragoste sunt altceva. În jurnal te poți adresa lumii întregi (vino la jurnalul meu și vezi, am publicat chiar azi o pagină), într-o scrisoare de dragoste îi scrii numai persoanei unice în lume. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: