Cum in si pentru toate exista un sfarsit, asa cred ca va aparea la un moment dat o zi cand nu voi mai scrie pe pato.ro.
Niciodata nu mi-am facut planuri de viitor pentru blog si nici nu stiu daca o sa-mi fac, tocmai de aia probabil intr-o zi cand nu voi mai gasi timp sa-i dedic nu va mai intra nici printre prioritatile mele secundare cum e acum.
Fireste nu este un capat de tara, viata va merge mai departe probabil dar observ cat de dificil este sa n-ai timp.
Ma gandesc cu teama la vremea cand o sa am un serviciu stabil, o familie carora le voi dedica timpul si atentia mea.
Probabil atunci nu o sa mai existe Blogul lui Pato, cel putin nu asa cum il stim acum.
Chiar ii admir pe cei care reusesc sa se imparta intre familie, job si blog si sa mai aiba timp si pentru ei… dar eu cred ca nu-s dispus pentru a face asta, prefer sa fac cat mai putine lucruri si daca se poate cat mai bine perfectiune nu exista nici eu nu-s perfect dar imi doresc binele.
Daca te inhami la prea multe, risti ca pe unele sa le faci de mantuiala. A fost si o perioada cand aveam timp suficient de blog, postam zilnic articole si comentam la toata lumea. Dar eram somera si nici copii mici de crescut nu aveam.
Sunt si cei care fac multe treburi deodata, ei sunt foarte talentati, energici, productivi. Bravo lor, toata admiratia. Dar cati sunt din acestia?
Uite, cred ca bloggingul li se potriveste foarte bine pensionarilor, somerilor, pentru ca ei au forte mult timp liber. Pana la pensie mai am o vesnicie, iar de somaj nu se pune problema, ca tocmai mi-am gasit job. Ce bafta pe capul meu. 🙁 😀
Dar cel mai bine li se potriveste pasionatilor de scris. 🙂
Asa este, pare ideal pentru pensionari fiindca au o experienta de viata din care ar putea sa impartaseasca…banuiesca ca si-au antrenat si rabdarea o viata intreaga asa ca daca s-ar apuca de bloging doar moartea i-ar mai desparti( la propriu).
N-am zis ca voi renunta de tot, domeniul sigur il voi astra o viata intreaga si-l voi lasa mostenire nepotilor, gen cum au astia pamantouri boierii eu le las un domeniu online care sper sa fie valoros. Va veni o vreme cand poate voi scrie mai rar sau chiar deloc nu ma sperie asta, asta e adevarul nu imi doresc sa traiesc din bloging asa ca poate sa iasa din viata mea,daca o sa am satisfactii mai mari pe alte planuri si aici nu ma refer la cele financiare fiindca observ ca multi pun punctul pe asta, cred ca intorc banii cu lopata cu blogul asta insa nu-i deloc asa.
Nici eu nu reusesc sa inteleg cum fac cei care au servici si copii mici, cum pot tine blogul in picioare. Eu stau acasa si tot am impresia ca nu am timp suficient, fac totul pe fuga, sunt mereu ametita. :))
Planificare, ambitie si sanatate. Nu ai nevoie de mai mult pt blog.
unii sunt demni de tot respectul!
Ai citit povestea cu drobul de sare a lui Ion Creanga? Daca nu, ia o pauza si fuguta la biblioteca.
Traieste prezentul si lasa viitorul pentru cand o sa vina. Indiferent cat de ocupat as fi, iti spun sincer ca nu voi renunta niciodata la blogging. Pentru mine este o oaza de liniste cu care imi incep ziua. Mai nou, de cand am inceput sa programez cate un citat pentru fiecare dimineata la ora 7, a devenit un sfetnic si mai bun. Ma simt ca un copil care isi asteapta bunicii sa-i dea o bomboana.
Mai exact se numeste “Prostia omeneasca”, povestirea lui Creanga cu “drobul de sare”…am citit la vremea mea. Stiu povestea.
Daca ma trezesc la 5 sa merg la munca nu pot spune ca as putea sa-mi incep ziua cu bloggul :-p
Off, pato!
Cat de bine te inteleg! Cand mi-am inceput blogul inca locuiam acasa cu parintii, mergeam la facultate si alta grija decat aceea a examenelor si a blogului n-aveam. Intre timp m-am casatorit, locuim doar noi 2 = mai multe responsabilitati, de 2 ani m-am si angajat si momentan nu vrem copii pentru ca inca muncim sa strangem bani de-un avans pentru casuta noastra. Dar ai dreptate, timpuo si inspiratia nu mai curg ca la inceput, altele sunt prioritatile desi incerc sa tin si blogul pe linia de plutire pentru ca m-am obisnuit cu el.
Se pare ca ti-ai pierdut putin din echilibru. Nu-ti face griji trece repede. Eu m-am apucat de blogging exact cand aveam mai putin timp (si maritata, si job de corporatist, si prietena)etc.
Probabil ca o sa-l regasesc, la echilibru ma refer insa totusi imi vine foarte greu… nu mai am timp, iar in putinul timp pe care-l am sunt obosit.
Unii isi gestioneaza foarte bine timpul si sunt echilibrati. Cand am prea multe de facut, eu devin haotica si nu ma mai pot concentra pe ceva anume (motiv pentru care nici nu am scris pe blog prea mult in ultimul an). Insa si cand am tot timpul din lume, devin imprastiata.
Ar fi frumos sa ne gasim ritmul optim, fiecare dintre noi. Mie mi-ar placea sa ma ocup mai mult de blog, caci imi face bine, dar nu prea reusesc.
Si da, nu stim ce ne rezerva viitorul, si multe dintre actualele pasiuni s-ar putea sa se stinga din diverse motive. Si asta ne-ar putea intrista. Sau ar putea sa faca loc pentru alte pasiuni 😛 Ramane de vazut 🙂
Unii sunt aproape incredibili, insa eu poate ca nu-s. Incerc sa ma mentin pe linia de plutire macar.
Sa stii ca e posibil ca atunci cand STII ca ai mai multe de facut, sa te organizezi mult mai bine decat acum. Eu de multe ori asa am patit. In plus, cu tehnica din ziua de azi, poti posta ceva rapid din orice pozitie.
E ma impart intre vreo 7 proiecte online si treburile casei. Pana acum m-am descurcat. Organizarea timpului este cheia problemei.
vom vedea ce va fi.