Moartea lui Paul Walker

Cum bine ştiţi, fiindcă ieri toată presa, atât cea din ţară cât şi cea internaţională, a vuit anunţând şi dezvăluind cât mai multe despre viaţa şi moartea actorului care s-a consacrat în seria The Fast and the Furious
Cariera de actor a lui Paul Walker, o ştiu doar ca un bun şofer, acesta jucând foarte multe roluri în care personajul interpretat era un şofer foarte talentat. Ironia sorţii face ca Paul să-şi găsească sfârşitul într-un accident de maşina, ca pasager al unui Porsche condus de un bun prieten.

Poate totul a fost doar o coincidenţă, oricum ar fi actorul urcase pe culmile gloriei fiindcă întreaga lume îl cunoştea drept şoferul din filme…deşi a mai jucat şi în filme în care volanul nu era parte din recuzită, precum ultimul pe care am reuşit să-l vad eu.
Hours este un film care vine fix ca un omagiu asupra muncii şi vieţii lui Paul Walker. În film, actorul joacă rolul unui tânăr a carui nevastă intra în travaliu fix în timpul uraganului Catrina şi pierde lupta cu viaţa, în schimb medicii reuşesc să-i salveze copilul care datorită naşterii premature necesită asistenţa unui incubator pentru nounăscuţi.
Acesta duce o lupta crâncena cu sine, pentru că îsi iubea nespus soţia şi tragicul eveniment l-a dărâmat efectiv…i-a tăiat într-o fracţiune toate crezurile, visele, obiectivele a devenit orbit de durere şi neînţelegere. Însă pruncul a carui viaţă depindea la un moment dat numai de el, a devenit încet, încet lumina de care avea nevoie şi a început să îşi dedice viaţa a ceea ce înseamna el, soţia sa şi familia lor. Astfel că după aproximativ 72 de ore de luptă cu sine, cu oboseala, cu durerea cade inconştient…doar vizionand filmul puteţi afla finalul poveştii.

Ironia sorţii este că Paul Walker, este mergea în acel moment spre un eveniment caritabil care avea drept scop ajutorarea victimelor taifunului din Filipine.

Life Makes Sense If You’re Famous este un scurt metraj în care a jucat actorul şi de care mi-am amintit când mulţi au început să critice, am văzut expresii pe net de genul “pe al său prieten nu-l jeleste nimeni, fiindcă nu era cunoscut!”. Probabil când eşti faimos ai nişte avantaje(care fie vorba între noi nu te ajută după ce ai murit), dar în compensaţie am vazut o ştire citez: “Femeile din viaţa lui Paul Walker”, în loc să laşi omul să se odhinească în pace tu începi să scrii mizerii despre viaţa lui.

Cu toţii aşteptam Fast&Furious 7, iar ca o încheiere fiindcă deja m-am lungit şi nu vreau să scriu prea multe prostii am speranţa că scenariştii francizei vor reuşi să rescrie ultimul film din serie astfel ca personajul Brian să dispară, ba chiar să insereze moartea în povestea seriei ca un omagiu pentru ce a însemnat. Ştiu că filmarile au început de mult şi că în 2014 ar trebui sa apară, dar corect ar fi să facă gestul ăsta.
Eu nu vreau saă fie înlocuit cu un alt actor…ştiu că vor avea costuri de producţie ridicate dar eu mă voi duce la cinema, pentru a vedea ultimul film în care a jucat Paul Walker fiindcă merită.
Banii pentru producători n-ar trebui să fie o problemă, fiindcă au câştigat şi vor mai produce mult timp bani din această serie de filme, iar contribuţia lui P Walker este incontestabilă.

RIP Paul!

Latest Comments
  1. Catalina

    De abea asteptam si eu Fast and furious 7, unde apare si Jason Statham!
    Dumnezeu sa il odihneasca in pace, mai ales pt ca se indrepta catre un eveniment caritabil. Celebrul sofer sa moara exact intr-un accident de masina, atat de tanar!!! Ironia sortii! Imi vin acum in minte doua cazuri, unul al unui arhitect proiectant pt cladiri care sa reziste unui seism puternic, si care a murit in urma unui seism pt ca fix in noaptea aceea a dormit la un prieten, si celebrul Steve Irwin, care era idolul meu in copilarie, nu ratam nicio emisiune cu el e Discovery. El era cunoscut pt curajul sau, toate speciile periculoase i-au trecut prin mana , crocodili, lei etc, si cum si-a gasit sfarsitul?? Intepat in timpul filmarilor la propria emisiune, de o pisica de mare care i-a infipt acul exact in inima, daca acel ac i-ar fi fost intepat in picior mana etc antidotul si-ar fi putut face efectul, in schimb el a murit pe loc….avand inregistrata propria moarte….tragic..nimic nu este intamplator, soarta noastra depinde si de o alegere simpla, banala, de exemplu iesi sa iti cumperi un suc de la magazinul de peste drum si te spulbera o masina pe trecerea de pietoni…

    • Pato

      Viata e prea complicata sa o intelegem, dar e simplu sa intelegi ca nu e nimic la intamplare…

  2. Active News

    Neasteptat final… si foarte trist!

  3. Ionut

    In afara de F&F nu l-am mai vazut jucand in niciun film care sa-mi ramana in minte, oricum pacat de el, iar modul in care a murit cred ca-i mai mult decat onorabil, gandeste-te la capitanii de vas care mor odata cu vasul lor sau la razboinicii care isi doresc sa moara in lupta

    • Pato

      eu am mai vazut cateva si chiar juca bine, dar fireste in Fast&Furious il stiu de prima data…personajul Brian 😀

  4. Alex

    Fata de altii de care m-as fi bucurat ca au murit, de el chiar imi pare rau.

    Dar asta e, VITEZA UCIDE. Filmele sunt filme, asta ar trebui sa priceapa multi dintre romani…desi daca ma gandesc mai bine, romanii chiar isi merita soarta… Pacat ca desi altii nu, totusi si ei o patesc…

  5. Georgiana

    Howdy just wanted to give you a brief heads up and let you know a few of
    the pictures aren’t loading properly. I’m not sure why but I think its a linking issue.
    I’ve tried it in two different internet browsers and both show the same results.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: