Un obiectiv ratat anul acesta

Clar de luna

Nu vă gândiţi la rele prea mari, doar că am avut o dorinţă, care din diverşi factori nu am reuşit să o împlinesc.
Braila după cum ştiţi este un orăşel de provincie, un orăsel mic…mic din toate punctele de vedere, fireşte nu e cel mai mic, e mai mare ca alte multe oraşe din Romania dar incomparabil mai mic decat Bucureşti, Cluj, Timişoara, etc.

Înălţimea oraşului, că tot vorbim de marime şi alte alea, în medie este până la etajul 4…implicit toate blocurile sau cele mai multe blocuri construite în oraş sunt cu 4 etaje. Chiar şi al meu, excepţie făcând câteva în oraş şi aproape un cartier construit după ’90 numit “Buzăului”.

Chestia era cş vroiam sş ma urc cu prietenii pe unul dintre blocurile turn din oraş, adică un bloc cu 5 etaje dar care are primul nivel sau chiar şi al doilea supra înalţat pe o terasă şi unde nu sunt imobile locuite ci spaţii destinate comerţului (implicit au o înăltime mai mare decât o locuinţă). Ideea era urmatoarea: ca de pe acoperişul blocului aveam o panoramă a oraşului fiindcă în acea zonă sunt numai case, fiind foarte aproape de centrul vechi…am ratat însă acest “roofparty” şi parcă acum îmi pare rău.

Ar fi fost foarte frumos să petrec o noapte împreună cu prietenii mei, să facem poze, să ascultăm muzică, să bem…cu cei fără tendinţe sinucigaşe!

Să fotografiez oraşul la apus şi răsărit, să mă joc iar cu Luna ori să număr stele în timp ce vizionam filme…poate anul viitor o să avem mai mult noroc, oricum e un regret.

Latest Comments
  1. ex-silentio

    Dacă și Brăila e oraș mic… de Râmnic ce să mai zic? Că în aproape o oră îl cam traversezi dintr-o parte în alta. Pe jos! Am avut și eu o idee din asta, de a fotografia orașul de la înălțime, dar singurul “obiect” mai înalt decât blocurile din oraș este un releu radio, și acolo nici prin cap nu-mi trece să mă urc! 🙂

    • Pato

      atunci nu-ti revine decat sarcina sa te “combini” cu un aeroclub din zona care au un avion usor sau un elicopter :D…mi-ar place mie, cica este unul la Vadeni, in zona dar n-am zburat niciodata si nu stiu cum as putea sa beneficiez de un astfel de zbor, evident daca se poate si gratuit :))

  2. Ionut

    Cum mă Brăila e oraş mic?, norocul tău e că nu ţi-ai pus poza pe blog ca dacă te vedeau vecinii aruncau cu roşii în tine :)), dacă vrei să fotografiezi oraşul de la înălţime urcă-te în Castelul de Apă din Grădina Publică, eu m-am urcat cu Angelo în urmă cu ceva timp, e super

    • Pato

      Ai auzit de Sky din Bucuresti, actual cea mai inalta cladire din Romania :D…n-am avut sansa sa urc acolo, nu prea am urcat nicaieri in Braila. Poate cine stie chiar iarna asta, sau la anul 😀 nu stiu. Vad eu cum fac sa prind ceva frumos de la inaltime.

      • blue

        Lucky me. Sor-mea are birou la ultimul etaj din Sky Tower. Daca vi in Bucuresti, da-mi un mail inainte si se rezolva. No joke.

        • Pato

          Wow! multumesc pentru propunere, vezi ca nu o sa uit, fiindca mie imi place mult perspectiva de a fi la inaltime, la propriu si al figurat :D… ne auzim cand vin in capitala 🙂

          • blue

            te astept . Dar neaparat sa imi dai mail inainte. Privelistea e absolut senzationala.

  3. Catalina

    Si orasul meu e mic mic:-) , cand eram mica ma urcam pe blocurile cu 8 nivele si jucam monopoly pe bloc cu prietenii:-) 🙂 …ma urcam si pe blocuri cu 4 niv dar nu era atat de interesant, imi amintesc acum ca cineva a facut o gluma si ne-a luat scara:-) 🙂 si am ramas pe bloc pana cand cineva s-a indurat si a fixat scara la loc:-) . Jucam monopoly si pe garaje:-)…imi place melodia am ascultat-o intens atunci cand a aparut.

    • Pato

      Voi, dar trebuia sa pomenesti? Monopoly…mi-ai facut asa un chef, mi-e dor de vremurile in care-l jucam cu prietenii.
      Ia sa vad cum rezolv acest,impediment. Vezi tu acum avem alte preocupari…eu n-am prins faza cu urcatul pe garaje, fiindca nu prea am copilarit la oras. Am avut o copilarie frumoasa departe de zarva orasului, oricum n-am pierdut nimic din contra!

      • Catalina

        Eu l-am cautat pe cel original, nu versiunile ulterioare…dar nu l-am mai gasit…asa ca m-am multumit ca l-am primit cadou si pe cel intr-o varianta mai noua..tabla de joc e mai mica…e jocul meu preferat, dar din pacate nu am timp sa il joc decat cine stie cand…dar parca nu mai are acelasi farmec ca in copilarie..ori e de vina versiunea mai noua…

        • Pato

          sau poate ca acum stim “inseamnatatea” banilor amaraciunea care ti-o aduc cand nu-i ai…etc 🙁

  4. Alex Stan

    Pacat ca s-a mai racit… Daca ar fi fost mai cald probabil ca ar fi mers, mai ales ca anul inca nu s-a terminat.

    • Pato

      Dar e frig tare, prietenii mei cei care au locatia :)) sunt plecat pe la Bucuresti la facultate e mai greu..asa in vacanta, cald bine, insa am cam fost plecat apoi am inceput munca… multe sacrificii mai facem in viata 😀

  5. Petre

    Pai asta nu-i obiectiv ratat … doar intarziat putin 🙂

    • Pato

      Nu cred ca anul asta, mai stau sa fac asta, se intuneca brusc…rasaritul si apusul sunt aproape insesizabile, acum merg frumos filmate fiindca totul se petrece in 10 minunte 😀

  6. Refu

    Mie mereu mi-a placut inaltimea, te face sa te simti in alta lume, vezi ceva ce-ti place.

    • Pato

      Tu ai fost in Sky Tower, parca si te invidiez deja :))

  7. Rudolph Aspirant

    Pt consolare, lansez off topic, o invitatie, fara nici o obligatie, la o Leapsa despre Carti

  8. Nice

    Da, pentru ce ti-ai propus tu este necesar un teleobiectiv. Tu ai ceva de genul, eu nu, de aceea o vizita la Sky Tower nu m-a tentat. Dar mi-ar placea sa surprind un apus si un rasarit spectaculos candva, undeva. De preferat la malul marii sau oceanului. Uh, ce vise… :))

    • Pato

      Cine stie Nice, viata uneori iti poate oferi ce iti doresti, si eu mi-as dori… dar Marea Neagra e aproape.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: