Ofertele de publicitate prin blogosfera

Blogosfera a evoluat mult în ultimii 7 ani, de când și eu particip activ și știu cum merg lucrurile prin lumea asta a online-ului prin România. Pot sa ma rezum mai mult la activitatea pe bloguri, fiindcă nu m-a prins treaba cu vlogging-ul sau alte noi trăznăi.

Ideea este ca o data ce faci un lucru, adică muncești constant dedicat și stăruitor într-o direcție aproape ca prin magie apare și oportunitatea de a produce un bănuț. Știu ca pare “magic” dar chiar asa se întâmplă, cel puțin asa am perceput eu prin experientele mele.

Mult sau puțin, asta depinde de perspectiva fiecăruia. De dorința fiecăruia de a deveni cat mai profi in aceasta direcție și de a-și monetiza “munca”. Garantat oportunitățile apar, dar trebuie sa fii și pregătit pentru ele…ori sa fii pregătit sa înveți din primele experiente.

Ce înseamnă sa fii pregătit?
Sa știi cat valorează munca ta.
Sa știi cum sa negociezi. Afla acum ca se poate negocia!

Sa știi sa refuzi ofertele derizorii!

Despre un astfel de oferta am sa va dau un exemplu:

Acum puțin timp (săptămâni), primesc un email de la o doamna/domnișoară, care se introduce ca fiind reprezentanta unei “agenții de digital marketing”, gen agenție de publicitate online. Ma informează de oportunitatea unei colaborări și îmi oferă un minim de informații…pana acum totul perfect. Mulțumitor ca sa-mi fac o idee despre ce se dorește de la mine, ca sa pot sa decid dacă vreau sa colaborez pe baza subiectului prezentat.

Mi se cere sa comunic disponibilitatea și o oferta de preț.

Răspund pe același ton, ofer toate informațiile necesare pentru o colaborare reușită.

Răspunsul:

“Va multumesc pentru ofera. Imi pare rau, dar pentru un asemenea articol de o complexitate redusa, nu s-ar justifica un pret mai mare de ****.”

Am rămas un pic surprins de abordarea cu care a ales sa-mi răspundă, poate m-as fi așteptat la un răspuns care sa transmită altfel faptul ca oferta mea nu se încadrează în posibilitățile financiare ale clientului sau ale companiei pe care o reprezinta!
Asa ca am dorit sa testez, dacă vorbele doamnei/ domnișoarei au vreo însemnătate:

“Va multumesc pentru raspuns.
Pentru suma de **** nu as putea sa public pe un proiect online, care insumeaza peste 7 ani de munca.
Insa daca nu tine decat de complexitatea articolului, pot sa va ajut cu publicarea unui articol intr-o tema potrivita pe http://sacou.net/, pentru pretul estimat de dumneavoastra.”

Am ales sa dau posibiltatea de a vedea dacă nu este decât un  “gold-digger” nenorocit. A trecut la fel de mult timp, amintit la începutul articolului și rezultatul este ca nu mi s-a mai răspuns.

bani

Pentru cei care n-au înțeles valoarea unui proiect de blog, când achiziționează publicitate pe el trebuie sa înțeleagă ca nu plătesc doar un serviciu de “content writing”. Publicitatea pe blog este un serviciu mai complex și suma ceruta/platita reiese din numărul de ore consumate de blogger pe proiect, suma de emoții introduse în proiect, partea de factori ai Search Engine Optimization, etc.

Morala

Nu lăsa pe altcineva sa îți stabilească prețul pentru munca depusa, fiindcă nu v-a încerca decât sa profite ca un adevărat bișnițar!

*Editat de Pato

Latest Comments
  1. Zina

    Totuși, ar fi interesant de știut cam cât poți pretinde. Am primit și eu asemenea oferte și mi s-a cerut să stabilesc eu prețul. Nu m-am simțit în stare. Ai putea să dai niște îndrumări?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: