Autor guestpost – Marc Iulia
Mă scufund încet. Sunt claustrofobă. Simt cum apa îmi trece de bărbie, vrea să îmi atace căile respiratorii, îmi astupă urechile, îmi cuprinde întreg corpul. S-a făcut linişte acum şi nu ştiu dacă mă sperie neputinţa sau liniştea de aici. Gălăgia, vocile agasante, râsetele fără rost – toate au fost reduse la tăcere, le aud ca prin vis, înăduşite. Nimic nu mai ajunge la mine.
5 secunde. Atât rezist sub apă. Dar clipele astea parcă nu sunt timp. Viaţa se dilată, îmi ascult inima şi în sfârşit i-am prins ritmul. Nu mai sunt afonă.
5 secunde. Suficiente. Pentru a simţi frică, panică, neputinţă, adrenalină. O frică dulce, la graniţa dintre viaţă şi moarte. Ştii că nu vei păţi nimic, dar simţi forţa apei, simţi cât de uşor te-ai putea contopi cu ea.
Ies la suprafaţă. Acum pot să plutesc împăcată: mi-am înfruntat teama, chiar şi pentru câteva secunde. Iar apa mă răsplăteşte. Toate grijile pentru viitor, poverile zilei de ieri, regretele trecutului, toate le curăţă de pe umerii mei. Mă simt uşoară, plutesc pe spate, privesc cerul. E, poate, cea mai asemănătoare senzaţie cu ceea ce zborul ar fi, dacă am putea zbura.
Zâmbesc. Curând, voi râde din tot sufletul. Apa îmi creează impulsul acesta, de a râde. Încă nu am descifrat misterul. Mă simt fericită plutind la suprafaţa apei, mintea mi se eliberează de sensuri şi nonsensuri, se linişteşte şi parcă mă regăsesc pe mine, printre unduirile apei.
Prind contur şi mă dizolv, simultan. Şi sunt fericită!
sursă imagini: Eric Zener, pictor
*Acest articol ii apartine lui Marc Iulia si participa in cadrul concursului Pana del Pato 2012.
Indradevar, apa reprezinta un mediu desi prielnic organismului… fiindca daca ne gandim fatul 9 luni traieste intr-un lichid, asa ca organismul ar trebui sa fie obisnuit cu acest lucru.
Insa se pare ca in timpul vietii uitam relatia noastra cu apa. Am inteles ca pruncii nou nascuti ar sti chiar sa inoate, acum nu stiu cat e de adevarat… dar stiu ca cei mici se simt mult mai bine in apa dupa ce o descopera decat cei care o descopera mult mai tarziu.
Eu am o afinitate pentru apa, imi place sa inot, imi place mediul… ma relaxeaza, ma incarca de energie si tot o data ma curata de acele poveri de care amintesti! Apa pentru mine inseamna mult mai mult decat pentru un om obisnuit fiindca voi lucra, intr-un domeniu care are stransa legatura cu legile apei, cu mediul fluidelor incompresibile.
E chiar ciudat ca dupa ce prinzi o febra musculara, dupa cateva ture de bazin, esti al naibii de fericit! Oamenii care ii vad ca se duc la sala, nu se compara :D.
Pato, intr-adevar cei mici ar avea in mod normal o afinitate mai mare cu apa, tocmai datorita recentei lor experiente intrauterine.
Cei mici invata mult mai usor sa inoate si chiar exista cursuri speciale (nu stiu daca si la noi in tara) prin care ii poti invata sa faca asta intr-un mod organizat, sigur.
Eu sunt fascinanta de fenomen 🙂 Se adauga si faptul ca bebelusii inca nu au sistemul respirator atat dezvoltat/adaptat la noul mediu in care au pasit, si, deci, nici atat de rigid. Uite, daca vrei sa urmaresti clipurile de mai jos, observi ca ei inoata cu gura si ochii deschisi, clar nu ai cum sa le explici ca trebuie sa isi tina respiratia 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=BNqprBC_3BI
http://www.youtube.com/watch?v=A78QiQ61oBM&feature=related
Probabil faptul ca suntem mai usori, la propriu, in apa (gravitatia parca functioneaza altfel acolo) ne ajuta sa ne relaxam si fizic, dar si psihic.
Tu chiar ai o relatie speciala cu apa, si ma bucur ca incerci, si, cred eu, si reusesti sa ne mai amintesti si noua de importanta ei in viata noastra 🙂
Pot sa spun ca e incredibil, desi am mai vazut asa ceva… dar faza cu acel micut care este “nesupravegheat” in apa pot sa spun ca m-a uimit si am ramas fara rasuflare 😀
Frumos articol, merita sa castige, l-am citit cu mare placere. Modelul seamana foarte bine cu autoarea randurilor de mai sus…
sa inteleg ca are votul tau! Vom vedea ce va decide juriul la momentul potrivit. Eu ca jurat, nu pot sa spun nimic in acest sens…dar pot spune ca Iulia este un om minunat, si ca mi-ar face placere o sa cunosc personal. Cred eu ca voi avea si ocazia, fiindca lumea e mica!
Ma bucur ca ti-a placut, Nice 😀 Ma bucur ca l-am scris!
Te referi la fata din imagine? Mmm, nu stiam eu de ce ma regasesc in picturile lui Zener 😛
In legatura cu juriul nu ma pronunt, ca nu ii cunosc pe respectivii(cu exceptia ta, evident) dar cand vine vorba de Iulia nu pot decat sa-ti dau dreptate. 🙂
:d Nice, Iulia voi stiti sa inotati :D?
Evident! 😀
Voi doi sunteti tare draguti… am citit comentariile azi, intr-o pauza de munca, si mi-ati adus zambete pe buze. Sper si eu sa ne putem intalni la un moment dat – la o cafea, o sticla de apa, o plimbare. Lumea e mica, intr-adevar!
Cu siguranta asa va fi!