Fiinţa – [c]

Autor guestpost – Chrobacinschi Andreea

Era 5.30 dimineaţa, somnul îmi pierise usor pentru că ceva se intâmplase. O consistentă de 100% apă, mă sperie, tip, dar surd, căci sunetul rămâne doar îin interiorul meu. Fară să stiu încremenesc, dar de ce? E apă!? O folosesc zilnic, e un lucru necesar, primar veţii. Dar, da fiinţa aceia din faţa mea ma îngrozea. Am dorit să o ating, dar mâna mea trece direct prin ea. Simţeam cum trecusem printr-un dus rece care ma deşteptase. Tot ce-mi doream acum era să patrund în întregul pielii incolore.

Ca un copil care abia descoperă lumea, sfios, intru în corpul apos şi mă trezesc înconjurată de o “cochilie” gelatinoasă. Dintr-o data devenisem flexibilă, puteam pătrunde oriunde, sparge în mii de picături, revenid la forma initiala, nu mă loveam de nimic, durerea disparuse.

Descoperind noua fortă, deveneam dependentă de ea şi inconştient mă avântam într-un necunoscut ; mă transformam, dar în ce?! Şi..de ce? – pentru că acceptasem fiinţa fără suflet sa îl ia pe al meu, răcindu-l.

Uitasem că eram acolo doar să descopăr. Copilul speriat dispăruse demult şi chiar mă simţeam bine, puteam călca focul, munţii, văile, dealurile. Inima mea  luase o pauză, vechea viaţa era o străfulgerare a minţii.

Ceva insă mă făcea să-mi întorc faţa spre ce om eram odata şi cum toţi îl doreau înapoi, încercam să scap , dar în zadar, eram ca un drogat fără drog. Cât de rau imi stâlcisem sănătatea cu care eram obişnuită? Ajunsesem doar o bolnavă?- CINE ERAM?

Dar aveam să realizez mai tarziu că…

Ziua în care întâlnisem fiinţa ce-mi luminase sufletul şi îl acaparase se terminase cu gâfâieli lungi, încheiasem “socoteli” vechi , neterminate, dureroase şi cuţitul se răsucea înca în rana mea.

Fiinta din “apa” = lacrimile mele. Îmi dădeau puterea supremă, mă făceau un razboinic neifricat. Eram eu! – Schimbată de o apa sărata şi rece ce izvora din adâncul meu.

*Acest articol ii apartine lui Chrobacinschi Andreea si participa in cadrul concursului Pana del Pato 2012.

Latest Comments
  1. Colorbliss

    Frumoasa metafora, Andreea! 🙂 Societatea ne invata sa credem ca lacrimile ne fac vulnerabili, cand, defapt, ele ne elibereaza si ne ajuta sa potolim focul si durerea din sufletul nostru.
    Felicitari pentru articol!

    • Andreea Ch.

      Multumesc!:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: