Dorinţa micuţei picături de apă – [c]

Autor guestpost – Andreea Sedna

Bună! Sunt Andreea de la andreea-sedna.eu şi prin acest guest-post vreau să vă fac conştienţi de importanţa apei pentru sănătatea noastră. De asemenea, vreau să înţelegeţi şi faptul că nu orice apă este bună pentru organismul uman, ci doar aceea cu nitraţi cât mai puţini.

De aceea, o să vă povestesc aventurile unei picături de apă, care doreşte să ajungă norişor şi să salveze populaţia ţării şi rezervele de apă dulce.

Totul începe în anul 2050. Pământul s-a schimbat dramatic faţă de cum este era în 2012. Risipa de apă a secat resursele Planetei, iar furnizorii de apă au fost nevoiţi să transforme apa de mare în apă potabilă. Dar acest proces presupune utilizarea unor substanţe nu tocmai benefice pentru oameni, animale şi mediul înconjurător.

În acest peisaj dezolant, existau câteva picături de apă dulce, împrăştiate în toată lumea. Dacă ele se uneau şi formau norişori, rezervele de apă dulce ale Planetei se puteau reface. Dar există o mică problemă: cum parcurgeau ele sute de mii de kilometri fără să fie băute de animalele sălbatice? În cazul acesta, fiecare trebuia să găsească o soluţie, cu ajutorul imaginaţiei.

În România, micuţa picătură Roua, visa să îşi întâlnească semenii, deasupra Munţilor Carpaţi şi să formeze norişori care să alimenteze izvoarele râurilor şi pârâurilor, iar mai apoi, pânza freatică să se refacă. Dar cum putea micuţa Roua să ajungă la Stâna de Vale, dacă ea locuia în poluata Capitală? S-a gândit un timp şi s-a hotărât să încerce cu orice preţ. Aşa că a pornit singură la un drum aproape imposibil.

După o zi de mers prin praf, s-a oprit în Parcul Herăstrău. Se uita la albia fostului lac. Era un peisaj dezolant… Înainte, acolo erau vaporaşe şi bărcuţe, dar acum era doar beton murdar. După ce s-a odihnit, s-a hotărât să continue drumul. Mergând pe aleile pustii, brusc atenţia i-a fost captată de o pată de culoare: era o floare roşie, dar Roua nu înţelegea ce este. Văzuse flori doar în atlasul botanic moştenit de la bunicul ei.

S-a îndreptat spre floare şi a salutat-o timidă:
–     Bună, eu sunt Roua. Tu trebuie să fii o floricică, nu?
–     Bună micuţă picătură! Eu sunt Garofiţa. Ce faci tu aici?
–     Încerc să ajung la Stâna de Vale. Vreau să devin norişor şi să ajut oamenii să bea apă dulce.
–     Şi crezi că vei reuşi? Familia ta unde e?
–     Nu mai am. Fraţii şi părinţii mei au devenit norişori acum un an, iar eu eram prea mică pentru a merge cu ei.
–     Atunci, eu te voi însoţi! Te voi proteja şi împreună vom trece peste obstacole. Dar ţine cont că drumul va dura cel puţin două săptămâni.

Zis şi făcut! Garofiţa şi Roua au pornit la drum. Era foarte greu, soarele ardea, iar animăluţele sălbatice căutau picături de apă dulce pentru a le bea. Când treceau pe lângă păduri, Roua se ascundea între petalele Garofiţei, ca să fie protejată.

Trecu o săptămână, trecură două, iar Roua şi Garofiţa aproape ajunseră la Stâna de Vale. Drumul a fost obositor şi au existat momente când cele două vroiau să renunţe, dar dorinţa de a reuşi era mai puternică.

După încă două zile, cele două au ajuns la destinaţie. Acolo, au întâlnit încă două picături de apă, alături de două floricele. Peste câteva ore, s-au strâns mii de picături. Roua era fericită. Ştia că peste puţin timp va deveni un norişor.

La un semnal ştiut numai de ele, picăturile de apă s-au îmbrăţişat şi au format o baltă. La miezul zilei, soarele arzător le-a evaporat, iar peste puţin timp, s-au format nori negri care au întunecat cerul.

Ploaia torenţială a durat 3 ore. Albia fostului pârău s-a umplut, apa ajungând până dincolo de poalele muntelui.

Oamenii, bucuroşi şi-au făcut rezerve de apă, iar bălţile formate în urma ploii s-au evaporat, formând alţi nori, care în scurt timp au acoperit toată România. Ploile au durat câteva zile, suficient pentru a reface pânza freatică, iar râurile, pârâurile şi lacurile erau din nou prezente, făcând natura să reînvie.

Acelaşi lucru s-a întâmplat pe toată Planeta, iar în mai puţin de un an, natura s-a regenerat, pădurile au revenit la viaţă, iar oamenii au început să se însănătoşească.

Concluzia pe care o putem trage din această povestire este faptul că trebuie să preţuim apa, să nu o risipim, astfel încât şi urmaşii noştri să se bucure de ea şi mai ales, să ne interesăm mereu despre ce consumăm, pentru că apa din comerţ conţine anumite substanţe, care pe termen lung ne pot face rău.

Împreună putem schimba ceva! Apa este resursa fără de care nu putem supravieţui mai mult de 3 zile, dar poate avea şi o latură ,,întunecată”, dacă îi lăsăm pe comercianţi să creadă că nu suntem informaţi.

*Acest articol ii apartine lui Andreea Sedna si participa in cadrul concursului Pana del Pato 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: